100 de metri garduri

4 august 2014

Administrație, Editorial, General

Orice petec de pământ se împrejmuiește cu gard. De la Ion încoace, o știe tot românul. Fiecare obiect posedat se delimitează, se zgârie, se ștampilează, ca să se știe că aparține cuiva. La țară era simplu: pământul era măsurat și încadrat în țăruși, iar cine avea gard era cineva. La oraș, toți moromeții care s-au mutat în cutiile lor de beton au executat mai întâi un gard la grădinile din fața blocului. Pe care nu le îngrijesc, dar le posedă! Apoi un gărduț mic, vertical, sub formă de zăbrele, la geamuri. Apoi au închis cutiile alea mai mici care se numesc balcoane. Și-au pus draperii, uși glisante, french-doors și alte device-uri, care au compartimentat cutiile mici numite apartamente în niște cutii și mai mici, ca de mâncare chinezească. Străinii care vin în vizită se sufocă.

Nu înțeleg cum putem să ne tăiem aerul care ne înconjoară. Suntem obișnuiți să trăim small, să respirăm în cuburi de aer și să ne întindem procustian, fix cât ne este suprafața măsurată în metri pătrați. Ne minunăm de spațiile largi în care trăiesc europenii, de apartamentele lor, fără pereți aproape, cu multe transparențe și doar cu o singură ușă, cea de la intrare. Pe unde aerul și chi-ul se plimbă liber.

Cum e în casă, așa și-afară!

1Nu avem spații verzi din belșug, dar cele pe care le avem sunt bine delimitate. De garduri. De toate felurile. Verzi – sunt cele mai frumoase! Dar sunt dublate, de cele mai multe ori de cele de sârmă, pe dedesubt. (Frunza verde nu ține intrușii departe, e nevoie de beton, sticlă, lemn, sârmă ca să percepem interdicția.) Iar, dacă nu sunt dublate, sunt neîngrijite, netăiate, arată că niște boscheți jalnici și prăfuiți. Până și parcurile au garduri. De beton, și cât mai înalte – ca să nu le sărim, probabil! – cu puține uși, și alea rotative – te strecori cu umilință în incintă, ca într-o biserică. Oricum ești evlavios, că nu ai voie pe iarbă! Garduri, ziceam! Orice edificiu începe cu un gard.

La Galați până și pomii sunt împrejmuiți, cimitirele la fel – de parcă ar mai ieși cineva teafăr de acolo! – iar mai nou, culmea limitării, cineva s-a gândit să împrejmuiască cu un fel de gard – atenție! – recipientele în trei culori, în care ar trebui să se strângă materialele reciclabile. Cică să nu le mai răstoarne romii…

desenDesen de Monica Zanet

Cum e grădina, așa și omul!

Ne naștem între garduri și creștem cu ele. În suflete. Limitați, nu vedem mai departe de gard. Îi ținem pe cei dragi în curte, fără să le dăm voie să iasă pe uliță. Ne obișnuim cu puțin, fără să vedem printre scândurile gardului. Și nu e de mirare că orice spațiu liber ne produce angoase. Delimităm, dar uităm să îngrijim. Posedăm, dar uităm să dăm voie să crească! Cum sunt grădinile din față blocului – de care ținem cu dinții – așa și sufletele. Așteptăm să vină altul să ne tundă iarbă și să ne strângă bălăriile, vizibile pe dinăuntru și pe dinafară. Creștem cu obișnuința de a privi peste gard la capra vecinului.

În occident, dacă gard nu e, nu interesează pe nimeni cum te îmbraci, ce mănânci, ce tip de mașină ți-ai cumpărat! Iar dacă ceva se întâmplă dincolo de gard, europeanul intervine, pentru că știe că și ulița e tot a lui! Acumulăm pe dinăuntru gunoi în spatele curții, nu spunem niciodată tot – ne ține sârmă ghimpată – și nici nu întindem mână peste gard, în semn de iertare sau solidaritate! Nu e spațiul nostru!

Vrem să schimbăm ceva? Hai să începem dracului să mai tăiem din garduri!

, , , , , , , ,

One Response to “100 de metri garduri”

  1. Dan Verde Says:

    MJ – Man in the mirror

    Reply

Leave a Reply