Atunci când nu putem contribui efectiv, cu un ban sau o mână de ajutor, măcar cu un gând bun cred că avem datoria s-o facem. Cum 2% dintr-un impozit pe salariul mediu nu cred că ajută la mare lucru, m-am gândit să ofer ceva cu adevărat constructiv. O idee pragmatică, o soluție la care poate nu s-au gândit cei care au ajuns să le dea lucrătorilor de la ISU până și hainele de pe ei.
Asociația SMURD Galați este ceea ce se poate numi un ONG „de stat”! Membrii săi fondatori sunt Consiliul Județului Galați și cele locale din Galați, Tg. Bujor și Tecuci.
În ciuda faptului că, de când au primit pe mână spitalele, habar n-au ce se întâmplă-n ele și tre’ și vină un Tolontan de la București să le spună, în ciuda faptului că, după numeroase reabilitări, la UPU tot curge apa prin acoperiș la prima ploaie și re-reparațiile au făcut din „antecamera” Spitalului Județean un șantier perpetuu, autoritățile locale se încăpățânează să ia bani de la cetățeni cu ambele mâini dacă se poate. Inclusiv prin Asociația SMURD, o Mărie vopsită după chipul și asemănarea pălăriei lui Arafat, alt salvator al neamului iubitor de funcții grase și mașini de lux.
De fapt, chiar pe site-ul Fundația pentru SMURD, apare precizarea:
„Nu exista nici o relatie intre cele doua entitati. Asociatia SMURD Galati a fost infiintata de autoritatile publice locale cu scopul de a sprijini activitatile SMURD Galati. Fundatia pentru SMURD nu are control asupra activitatii respective si nu exista transfer de fonduri intre cele doua entitati.
Fundatia pentru SMURD a finantat mai multe proiecte in Galati din fondurile stranse prin campania 2%, in mod direct si in cooperare cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Galati.”
Cât valorează, la Galați, 2% din salariile amărâților
Ca să vă faceți o idee, tocmai ce au fost cumpărate 30 de echipamente individuale de protecţie, respectiv combinezoane, şepci, bocanci sardegna (?), centuri şi tricouri cu mânecă scurtă – doar vine vara, nu? – cu suport grad (ăștia nu se mai dezvață de apelul bocancilor!), destinate personalului de pe echipajele de intervenţiei SMURD. Echipamentele de protecţie, dar şi o serie de consumabile erau necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, după cum relatează Viața liberă.
Mai pe scurt, Asociația tocmai ce i-a îmbrăcat pe subordonații gradaților de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, instituție unde media salarială este peste cea din Sănătate clar!
Un gradat de la ISU Galați la volanul unei mașini, evident, roșii
Conform Presa Galați Brăila – că, vorba aia, donația grasă cu mediatizare amplă se ține – din banii pe anul trecut, așa-zisul ONG Asociația SMURD a contribuit la amenajarea Dispeceratului 112, a asigurat alimentarea cu gaze naturale a sediului ISU din strada Mihai Bravu nr. 36, a asigurat funcţionarea în condiţii optime a trei ambulanţe (maşini tip B) şi maşina medicului, a dotat Centrul de Pregătire şi Formare în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul ISU Galaţi, a dotat baza aeromedicală şi a creat condiţiile necesare funcţionării elicopterului în perioada rece a anului şi în cazul producerii condiţiilor meteo nefavorabile, a amenajat şi a asigurat cazarea, în două apartamente, a personalului aeromedical ce deserveşte Punctul de Operare Aeromedical SMURD Galaţi, a achiziţionat echipamente de protecţie necesare personalului SMURD, a dotat sala de aşteptare din UPU a Spitalului Judeţean cu 15 seturi de banchete, două seturi aparate de climatizare şi 20 de cărucioare pentru transportul pacienţilor etc..
Toate astea cu 80.000 de lei, conform Vox TV. Adică sub 20.000 de euro. Banii de cheltuială pe o lună ai patronului de la Hexi Pharma, credem noi…
Taxele, impozitele și asigurările pe ce se mai duc?
Mai pe înțelesul tuturor, serviciule de Urgență, fie UPU sau ISU, ar funcționa în condiții improprii sau chiar s-ar opri dacă cetățenii nu ar dona ȘI din impozitele lor pe salarii. Sau ce să înțelegem din faptul au trebuit, din acești bani, să fie amenajat și Dispeceratul 112, și gaze la ISU, și dotată baza aeromedicală, și cazați medici, și băncuțe sau cărucioare pentru pacienți, și, și?…
Să zicem că așa o fi, că bani-s prea puțini și sistemul nu-și permite, după ce cumpără echipamente, să le mai și opereze normal. Adică fără ajutor bănesc suplimentar de la cei care plătesc asigurări de sănătate fără să aibă la mână măcar un contract clar, pentru pachetul de servicii minimale…
Cu toate astea, preşedintele Asociaţiei SMURD, Costică Voicu (cel care este și director la vestitul Parc Industrial, dacă vă amintiți…), are planuri mari şi pentru anul 2016, după cum a declarat presei.
„Ne dorim să achiziţionăm o autospecială pentru medic, cu echipamente aferente unei unităţi de terapie intensivă mobilă, pe şasiu 4X4. Acesta este proiectul nostru major, la care se aducă şi cel cu privire la repararea unei maşini de intervenţie de tip B, care are nevoie de înlocuirea motorului”.
Dar mai luați și de la „bogați”!
Și atunci, iată soluția salvatoare: să ia Touaregul de la șefii ISU, că, săracii!, n-au bani nici pentru gazul din sediu, darămite pentru „gazul” din rezervor.
Fiind o mașină 4×4 performantă, cu ditamai motorul de 6 cilindri în V – pentru care sigur costă reviziile cât nu pot duce bieții gradați care stau în donațiile amărâților cu 1.500 de lei pe lună – se poate converti în unitate de terapie intensivă mobilă. Negreșit, cu mult mai puțini bani decât costă achiziția uneia noi! Iar dacă, tehnic vorbind, îi depășește operațiunea, măcar se poate înlocui cu monstrulețul Diesel de sub capotă motorul mașinii de intervenție care s-a stricat.
Uitați-vă și dvs. ce jenați erau bieții gradați plini de trese și cu buzunarele goale! Cum își mai băgau ei cozorocul între epoleți, surprinși de obiectiv îmbarcându-se în „sărăcia” de „autospecială” pentru situații de urgență cu „protocol de grad zero”, la Bobotează. Nu vreți să le mai faceți un bine „salvatorilor”, după ce le-ați mai acoperit din cheltuieli, salvându-i și de asemenea situații jenibile?
19 mai 2016
Administrație, ANTIpatia, ANTIreklama, ANTIteza, ANTItudinea, Investitii, Sanatate