Când poliţia nu mai are locuri în care să încaseze o amendă cinstită, le inventează. E mult mai uşor decât să te iei de şmecherii care parchează sub „Oprirea interzisă” ori să amendezi administratorii drumurilor, recte autorităţile locale şi naţionale, că nu se îngrijesc de acestea. Ultimele fapte de vitejie ale oamenilor legii constau în demontarea indicatoarelor de suplimentare a vitezei maxime în interiorul localităţii.
Drumul spre ArcelorMittal era străjuit de favoruri
Sau cel puţin aşa reiese acum, după închiderea viaductului. Pentru că indicatoarele de ridicare a vitezei maxime până la 60 de km/h au dispărut între Piaţa Energiei (magazinul General) şi bretelel către Centură. Deci timpul şi consumul de combustibil redus, într-a cincea, al şoferilor de rând, cum suntem, nu e important. Important era ca şefii din combinat să se mişte mai rapid către companie…
Pe lângă cimitir, cu două viteze
Poate că n-am fi judecat aşa de aspru măsura luată pe drumul către Viaduct dacă nu ne-ar fi sărit în ochi o altă situaţie la care noi nu găsim altă explicaţie decât goana poliţiştilor după amenzi.
Când pleci de la intersecţia cu Basarabiei, pe bulevardul George Coşbuc, către Cimitirul Eternitatea, indicatorul te anunţă că viteza maximă e îngăduită până la 60 km/h. La nici 30 de metri, după prima intersecţie, indicatorul se încăpăţânează să nu mai apară, deci orice poliţist e pe deplin acoperit de lege când amendează şoferii pentru depăşirea limitei de 50 km/h în interiorul localităţilor. Culmea e că, pe cealaltă parte a străzii, cum vii dinspre liceul CFR, limita e consfinţitî de indicator la 60. Dar, nu vă lăsaţi amăgiţi, unde-i lege nu-i tocmeală.
Domnia bunului plac
Noi nu credem că există vreo explicaţie logică şi de bun-simţ pentru modificările ilustrate mai sus. Dac-o fi, chiar am fi curioşi s-o aflăm.
Până la un răspuns argumentat din partea celor responsabili, cu experienţa românească şi mai ales gălăţeană de până acum, nu putem decât să ne îndoim de buna-credinţă a celkor care au pixul şi procesul-verbal în mână. Nici vreo serie de accidente, nici vreo deteriorare gravă a drumului n-ar justifica asemenea măsuri. În schimb, de domnia bunului plac în comportamentul oamenilor legii n-ar fi prima oară când ne-am lovi.
Şi, că veni vorba de domnie, pe Domnească, de la intersecţia cu Eroilor şi până la cea cu Gării, nu se mai poate zări vreun limitator de 60. De căscat câmpul vizual şi până acolo fiindcă, dacă memoria nu ne joacă feste, parcă nici pe porţiunea dintre Hotel Galaţi şi Prefectură indicatprul „maxim 60” nu se simţea prea bine. Să nu fi fugit careva cu el în braţe…
31 august 2013
ANTIpatia, ANTItudinea