Cacialmaua demolării garajelor

18 februarie 2014

Administrație, General, Politic

garaj_pe_linie_379

Știu că mulți vor fi dezamăgiți, și îl includ aici și pe colegul meu de site, Meneopol (Daniel Bogdan), dar nu pot să mă abțin de la a mă declara sceptic în privința bunelor intenții ale primarului Marius Stan în ce privește garajele. Mai mult, cred că singurul său scop este acumularea de capital politic, speculând, lipsit de scrupule, disensiunile dintre cetățenii cu garaj și cei fără.

Voi enumera, pe câteva puncte de vedere, motivele pentru care cred că toată așa-zisa zbatere a lui Marius Stan în privința demolării garajelor e doar o cacialma.

Eco-ilogic

Dacă Marius Stan ar fi într-atât de preocupat de corățenia și sănătatea orașului, hoardele de maidanezi nu ne-ar împresura tot mai numeroase an de an, direct proporționale cu sumele adunate din taxa de ecarisaj și cheltuite nu se știe pe ce.

P1000800De asemena, primarul nu ar aproba tiribombe de bâlci pe spațiul verde al falezei și nici copacii acesteia nu ar dispărea subit, unul câte unul, cum dispar cei din zona Elicei de exemplu. Dar, ce să ne mai mirăm de pomii răzleți când în mandatul ilustrului fotbalist s-au ciunțit mai mulți tei decât goluri a marcat el de când a început să joace fotbal la el pe maidan?…

Uneori ai impresia că pe de o parte se construiesc părculețe chelioase, dar pe bani grei, iar pe cealaltă dispare spațiul verde ca pe vremea altui primar. Cum a fost cazul chiar în coasta Primăriei, când s-a „tăiat umbra” de pe fațada unei firme…

 Civic sau cinic?

Te uiți în jur și te întrebi: de când a devenit edilul-șef atât de preocupat de binele cetățenilor?

A umplut zonele din Țiglina I de indicatoare „oprirea interzisă” și n-a marcat nici măcar un (1) loc de parcare în plus, cum scriam aici.  La fel a făcut și pe strada Frunzei, de parcă n-ai avea voie să vizitezi vreun riveran de acolo altfel decât cu tramvaiul. Care nici nu are stație pe toată lungimea străzii. Mai mult, parcările ADP sunt și acum parțial înzăpezite, și la A-uri, și la Biserica Catolica etc.

Doors

Dacă vroia să arate că-i pasă de cetățeni, de ce nu a început Stan prin a construi mai intâi o parcare? De exemplu, în zona de la capătul estic al străzii Armata Poporului, să aibă oamenii din start o alternativă. Oare n-a dovedit până acum Marius Stan că, de la vorbă la faptă, trece cam mult timp? Mai rău: adesea, viziunea primarului se sucește cu 180 de grade. Chioșcurile demolate s-au concretizat prin alte improvizații: parc de cauciucuri pe Coșbuc colț cu Doja, clădire în construcție, cu două etaje, pe locul unei foste bodegi de tablă din Aviației, gherete în parcul Rizer și, exemplificator, extinderea pe spațiul public a propriei cârciumi!

La ce să te mai miri că, pentru cine are temelia „cu greutate”, nici n-a existat demolare: chioșcurile de la Modern, cele de la Agenția de Voiaj, cele din Țiglina, din fața Școlii nr. 8 sau, bomboană pe colivă sau turnuleț pe coviltir, Pescărușul de pe Faleză.

Econo-nimic

Nici din punct de vedere economic nu se justifică abordarea domnului Stan. Dacă vroia să arate că-i pasă de cetățeni și, mai ales, că are o viziune chiar fără un studiu de fezabilitate pe millioane de euro, Marius Stan făcea el primul pas. Construind o parcare, se obținea un minim mijloc de finanțare, măcar parțială, a demolărilor și lucrărilor ulterioare de reconstrucție. Dar, cu toți arhitecții, directorii economici și juriști din aparatul Primăriei, în loc să propună el primele soluții, primarul preferă disputele cu scandal care nu duc la nimic.

Mai mult, posibile lacune de profitabilitate s-ar putea să existe și în prezent. Fiindcă unele garaje sunt pe spațiu închiriat iar altele, atenție mare!, pe suprafețe concesionate pe 49 de ani sau toată durata de existență a construcției. Șiretlicul concesionării spațiilor a început încă de pe vremea lui Durbacă. Cine depășise (cu intenție sau fără) suprafața standard de 6 m x 4 m aprobată, recte 24 m pătrați, se putea adresa Consiliului Local pentru a i se recunoaște suprafața, primi o amendă modică și, surprise!, atribui spațiul în concesiune. Evident, atribuirile s-au făcut pe ochi frumoși, dar nu puțini i-au avut…

Dar cele mai importante aspecte ce dovedesc falsa preocupare a primarului pentru o asanare a mediului urban sunt cel politic și mai ales cel juridic. Și vom vorbi pe larg și despre acestea.

, , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

Trackbacks/Pingbacks

  1. Demolarea garajelor, garată pe linie moartă | Made in Galaţi - 25 februarie 2014

    […] au înțeles că sunt împotriva demolării garajelor. Ca și cum a avea o viziune sceptică în ce privește îndeplinirea unui deziderat al majorității înseamnă automat a fi contra. Dar […]

Leave a Reply