Cât ne-a costat Ziua Dunării și de ce. Devize

14 iulie 2014

General

Nu vrem să lăsăm în coadă de pește concluzia asupra festivalului organizat de Ziua Dunării. Insistăm fiindcă vedem că Primăria s-a dat la fund(ul apei) în ce privește raportul asupra evenimentului.

Asta deși, după publicarea articolelor despre fariseismul organizatorilor și cel despre încropirea festivalului, funcționarii s-ar fi agitat așa de tare, în frunte cu Silviu Bacalum, încât le-au încurcat bieților copii ziua spectacolului cu Scufița Roșie și lupul cel (co)rupt de foame… 

Din start, specificăm că toate sumele pe care le vom înșira  sunt pe bază de estimări, urmând ca eventualele precizări și corecții să fie făcute de cei răspunzători de efectuarea lor, dacă vor dori. Noi îi asigurăm de tot interesul nostru dar și al dumneavoastră, suntem siguri!

P1070075

Firme mândre șoubîzul are

N-am vrea să trecem la cifrele de pe nota de plată până nu luăm și noi puțin în colți șușa câmpenească ce vi s-a servit pe post de celebrare a zilei europene a Dunării.

Marele beneficiar al fondurilor alocate a fost firma Fun Time Production SRL, una care se poate lăuda inclusiv cu o țeapă trasă spectatorilor concertului „Iris 35”. Acum doi ani, după ce aproape 10 mii de oameni au cumpărat bilete între 50 și 150 de lei ca să-i vadă pe Felicia Filip, Cristi Minculescu și trupa acestuia pe Arena Națională, din scaunele decente ale noului stadion, însuși Dorian Ciubuc, patronul FTP, a schimbat locația concertului cu Piața Constituției, în poziția per pedes . Cică despărțirea celor de la Iris ar avea la bază cârdășia unei părți a formației cu ciubucul lui Ciubuc, dar noi nu vrem să credem asemenea zvonuri răutăcioase…

Pe noi ne-a dat pe spate, în organizarea de la Galați, în special personalul folosit de FTP. Ținând cont de faptul că aceasta pare a fi o firmă ce lucrează doar în pierdere și cu un singur angajat, am remarcat adunătura de profesioniști aduși la Galați. Viteji cu pieptul dezgolit, fără cască, fără centură, fără echipament de protecție, fără frică dar cu toate înjurăturile la ei, în special acelea de mame și alte organe. Pot depune mărturie părinți și copii ieșiți la promenadă chiar când se refăceau conexiunile boxelor de-a lungul aleii cu bannerul evenimentului, în ziua de sâmbătă, în amiaza mare.

P1060949

Profesioniști cum numai la Fun Time Production poți găsi…

Apropo de boxe, acestea au sunat execrabil, atât la scenă, cât și de-a lungul bulevardului Marii Uniri, în lungul bannerului cu Dunărea. În caietul de sarcini scria că sunetul trebuie sincronizat, or el avea latență de 0,3-0,5 secunde față de ce se auzea la scenă. Probabil de asta nici nu s-a mai transmis de-a lungul aleei comerciale duminică.

Nici cu boxele de la scenă nu ne-a fost rușine, aveau forță de penetrare inutil de uriașă, se auzea până în cartierul Dunărea, în schimb sunetul era sec, fără medii, fără amplitudine pe verticală, ca o lamă ce tăia piepturile spectatorilor, paralel cu solul. Știu că unii se vor ataca, dar asta este! Mai treceți și voi pe la școală, pe la orele de fizică, lecțiile acustică, în special aceea cu influența geometriei incintelor/reliefului, experților…

P1060954„- Bă! Nu poți să te abții de la poze?… – Nu pot, BĂ!…”

În ce privește prestația de organizatori de evenimente a celor (celui?) din firma lui Ciubuc, am avea o întrebare: contractul prevedea cumva posibilitatea de subcontractare? Fiindcă am văzut dubele unor tehnicieni de scenă (sunet și lumină?) ce purtau alt nume decât Fun Time Production. Plus că paza, deși se specifica în caietul de sarcini că va fi asigurată de „prestator”, adică FTP,  a fost prestată de WBC, o firmă gălățeană tot mai des angajată de Primărie (cu licitație?) în asemenea scopuri. Cumva, și de data asta, tot pe bani de la buget, alții decât cei alocați festivalului?…

ZIUA DUNARII 2

Pe spatele bodyguardului scrie WBC…

Notă de plată și bacșișuri

Părerea noastră în ce privește costurile în euro ale festivalului o puteți afla din lista de mai jos, corelată cu ce spune o agenție de impresariat dar și documentarea unui ziar serios precum Adevărul.

DJ Vali Bărbulescu – 1500-2000
DJ Project – 1500-2000 (că e fără Giulia)
Anda Adam – 1700 (maxim!)
3 Sud-Est – 2000 
DJ Liviu Hodor – 1000 (că-i fără Tara)
CRBL – 2000
Vama – 3000-5500
Vasile Șeicaru – 1500
Compact – 2500 (maxim!)
Voltaj – 7000 (maxim!)
TOTAL: 30.000 euro muzica cu bacșiș 10%, ca să zicem așa.

Cazarea, masa, distracția și alt protocol pentru artiști au mai costat, cu larghețe, alți 3-4 mii de euro.

Bannerul de 286 m lungime (care n-a fost atât, după cum scriam aici…) x 2 m = 600 mp. Să calculăm vreo 8 euro/mp, cu tot cu creație, imprimare, montare etc. Deci alți 5.000 euro.

Chiria sculelor, montajul, inclusiv al scenei, al tribunei și altor structuri, hai încă 5.000 de euro.

Petrecere VIP (jazz și bufet pe vaporaș) – alți 2-3 mii de euro, să ajungă și de bacșișuri la chelneri…

P1070039

P1070053

Finaliștii turneului de tenis, transpirând doar-doar i-o vedea vreun oficial de pe vaporaș, de la petrecerea VIP…

Organizare turneului de tenis la VIVA, în bariera Traian – maxim 500 de euro cu tot cu premiile totale care au fost in suma de 1.000… lei (!!!) și s-au dat fără ceremonie, fără podium, fără cupe, cum ne-am da noi banii între noi după un meci pe terenul închiriat la școala din cartier. Stingheri, doar finaliștii și câțiva prieteni entuziaști, nici zece persoane în total, nici un oficial, un anonimat de mi-era mie rușine de stânjeneala celor de acolo când le făceam poze ca la cine știe ce eveniment… Și ei, săracii, pe căldura acelor zile, chiar și-au dat silința! Și au mai plătit și taxă de înscriere!!

P1070059

Afișe de mare inspirație, în tonul șuș…festivalului Dunărea Noastră

Organizarea expozției de „machete navale, de clădiri relevante din istoria Galațiului, proiecte de arhitectură, de foto, de carte” – 0 lei. Sau 0 euro, cum vreți. Fiindcă erau 10-12 biete machete de nave, rămase de la ultima expoziție de profil; nicio macheta de clădire, nicio foto, nici un priect de carte, nici MĂCAR UN BANNER la intrare sau ceva care să anunțe expoziția. Deprimant, oribil! Părea că pur și simplu instituția a primit ordin, ca pe vremea comuniștilor, când se organizau butaforiile la venirea tovarășului, ca fiecare să prezinte câte „ceva”…

P1060988

Exponate expuse expeditiv pe niște mese de laborator, îngrămădite și cu sticla plină de praf…

Pliante, publicitate, centru de presă (fără catering, monitoare, facilități de interviu și alte navete spațiale promise în caietul de sarcini), concurs foto pentru amatori (apropo, s-au mai dat premiile? căci, pe pagina de facebook care anunța concursul, timpul pare să se fi oprit în loc…) și alte amenajări gen standuri pentru comerț ambulant etc. – 5.000 euro cu mare, foarte mare, nemeritat demare îngăduință. Spun asta luând ca exemplu afișul turneului de tenis de mai jos… Jenibil!

Show-urile pirotehnice au costat maxim 15.000 de euro bucata, deci 30.000 ambele. Am înțeles că la un interviu televizat Silviu Bacalum ar fi avansat totalul de 45 de mii. Așteptăm dovada întrucât predocumentarea noastră ne conduce la alte cifre… Și ori au cerut ei prea scump și noi le-am dat, orile-am oferit noi și ei n-au refuzat. Dar înțelegeți cine e vinovat, indiferent de perspectivă…

P1070098

Deci, una peste alta, plătind și niscaiva cazare pentru badigarzii secretarelor șoferilor VIP-uri care or fi binevoit să asiste la eveniment anunțați în pripă fiind se ajunge la colosala suma de 80-90 de mii de euro cu mare-mare îngăduință. Hai 100 de mii ca să acoperim și mătușa și străbunica cheltuielilor colaterale.

Bun! Și restul, restul unde e?!

Unde este restul până la 180.000 de euro?

Reluăm ce am spus și în articolul precedent: dacă era totul așa de cinstit și util și plin de bune intenții cum se pretinde, s-ar fi cerut votul consilierilor pentru bugetarea festivalului, s-ar fi făcut o estimare detaliată, pe fiecare cheltuială în parte, s-ar fi făcut o adevărată licitație publică, nu s-ar fi scos din joben un câștigător în urma unei selecții căreia nimeni nu-i găsește anunțul.

Ceea ce s-a făcut la festivalul Dunărea Noastră, în opinia subemnatului, pute de la mai multe poște, inclusiv electronice. Dar, ca orice părere subiectivă, abia aștept să-mi fie combătută. Cu documente, devize, contract, facturi etc. Altfel, acest eveniment, plin de bune intenții continui să cred, nu va rămâne decât ca un alt „tun” marca SILVIU BACALUM. Cum a fost Ziua Marinei de anul trecut, 60.000 euro factura, artificii de 15 min care au fost doar de 7 jum’ate de fapt, jocuri marinărești care nu s-au mai ținut, haos, proastă organizare etc., de se crucea presa de tupeul directorului de Achiziții Publice al Primăriei. Sau gala de box de 125.000 de euro care nu ne-a adus nici măcar un (1) turist pe care să-l petreacă uimiți gălățenii și să-și facă poze cu el, precum la mare cu ursul sau maimuța…

P1070105

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply