Chevron mai important decît România

14 martie 2014

General

Pungești

– aprox. 400 de protestatari
– aprox. 300 de jandarmi

“În zonă sunt create dispozitive și sunt detașate echipaje de intervenție și patrule, pentru a se crea un climat de liniște și siguranță pentru cetățeni”

reprezentantul Jandarmeriei Bacau, mr. Marius Țăranu
Pungesti

Pungești

Aici arestările s-au executat pe loc și cu violență. Întreg satul a fost și este terorizat prin controale agresive și monitorizarea cetățenilor pas cu pas. Să nu uităm că, în perioada Crăciunului, copiii din Pungești erau urmăriți, chestionați și sechestrați în propriile curți.

Misiunea Jandarmilor în această zonă este de a apăra interesele Chevron.

Tg. Mureș

– aprox. 4000 de manifestanți
– aprox. 100 de jandarmi

“Autorităţile au la dispoziţie o jumătate de an pentru a-i identifica şi sancţiona pe cei care au încălcat legea în timpul evenimentelor de la Tg. Mureș. Incidente majore nu au fost.”

reprezentantul Jandarmeriei Tg. Mureș, Daniel Manea

Altceva spune prefectul

„Au fost acţiuni şi au fost manifestări antistatale, antiromâneşti, segregaţioniste, şovine, scandând lozinci cu cuvinte grele adresate românilor, adresate statului român, autorităţilor române din Bucureşti şi Târgu-Mureş”.

Corneliu Grosu, prefectul judeţului Mureş

„Dacă Jandarmeria nu se ocupă doar de pensionarii care demonstrează la Pungeşti ar trebui să ia măsuri urgente”.

Aurelian Sabău Pop, consilier local
Tg. Mureș

Tg. Mureș

Misiunea Jandarmilor era să apere cetățenii români, proprietatea publică și privată română, autoritățile și instituțiile românești, steagul românesc. Toate serviciile române, președintele și premierul româniei știau că la aceste manifestări vor participa extremiști și cetățeni străini recunoscuți pentru acte de violență. Nu s-au luat măsuri!

Din nefericire Jandarmeria, ca multe alte instituții ale statului, și-a pierdut orice urmă de credibiliate. Această hoardă de ghiolbani și bătăuși nu respectă un cod al onoarei și nu se supune nici legilor statului dar nici ale bunului simț. Acționează la ordinul mafioților politici, nu are inițiativă și nici discernămînt.

În marțea neagră, împreună cu încă șapte persoane am ieșit în fața Prefecturii Galați pentru a protesta împotriva inițiativei parlamentarilor corupţi și pentru a atrage atenția cetățenilor orașului. Acțiunea s-a petrecut pe durata pauzei de masă, între ora 12.30 și 13.30 iar gestul nostru a fost unul spontan, nu s-a soldat cu incidente, a fost fără lozinci, fără deranjarea traficului pietonal sau auto. Am fost vizitați de Jandarmi care ne-au adus la cunoștință că protestul nostru nu este autorizat (probabil ei pot autoriza proteste spontane!) și că sîntem în ilegalitate. I-am cerut legea care spune așa ceva și mi-a vorbit despre o altă lege, cea care-i dădea dreptul să ne amendeze. Am fost legitimați și s-a făcut nevăzut.

Sloganul „Jandarmeria apără hoția” se dovedește a fi adevărat. În lumina acestor fapte consider că instituțiile abilitate ar trebui să investigheze abuzurile jandarmilor de la Pungești și rateul programat de la Tg. Mureș.

, , , , ,

About Meneopol (Daniel Bogdan)

"... La ce să dai hîrtia cu şiruri numărate Pe-a caracudei labe, păroase, nespălate, Să pierzi a ta viaţă şi creierul să-l storci Zvîrlind mărgăritare în troaca unor porci..." Mihai Eminescu

View all posts by Meneopol (Daniel Bogdan)

No comments yet.

Leave a Reply