REMEMBER Resme ►CODAȘ între INSPECTORI, voia să MICȘOREZE LEAFA şi profesorilor

În ce ne privește, nu avem personalitate duală, cum poate le-ar plăcea multora. Nu ne dezicem de ce-am spus și-acum o lună, și acum un an sau cinci. N-au decât să-i înalțe pioasă aducere aminte sau chiar limbi de admirație cei ce, când era în funcție, îl venerau sau măcar susțineau că „dacă-l dăm jos, de unde altul mai bun?”

Nici nu am uitat că Doruleț Nelu Resmeriță nu și-a luat niciodată doctoratul, dar preda/activa bine-merci la universitatea de stat. Unde alți tineri ca el, cu doctorat, ba ajunși și asistenți aspirând la conferențiari, încă se mai chinuie, fără spate sau noroc, cu 1.500 de lei amărâți pe lună.

În schimb, fără doctorat sau gradul I, dar și fără o oră măcar predată în preuniversitar, cu derogare de la tanti Microsoft Ambramburica a Educației românești – Cenușăreasă pe cât de subfinanțată, pe-atât de jefuită – a ocupat vreme de un mandat jilțul de inspector general școlar al județului Galați.

Postură din care s-a remarcat prin inventarea unui sistem de supraveghere la examene. Doar video, că audio s-a adăugat abia la bacul de anul trecut! Asta ca să vă dați seama și peste ce fel de oameni a domnit Resmeriță în sistem de au putut să perpetueze această inepție atâția ani.

a9398b5af8add7f5cc11a120769ac9aa_XLDar bariera asta, erecție arogant de strâmbă, scumpă, stupidă și inutilă, mai țineți minte în mandatul cui s-a pus?

Chiriașul lui Boldea

Iar mai nou, din presa de cea mai mare încredere, aflăm că „școlile erau supravegheate video de oamenii lui Boldea”. Mai exact, „Boldea cerea bani de la Ministerul Educaţiei pentru sisteme de supraveghere, geamuri termopan sau centrale termice. Banii veneau la Inspectoratul Şcolar cu dedicaţie pentru fiecare şcoală în parte. (…) Ba mai mult, în unele cazuri, directorii erau informaţi că trebuie să efectueze lucrările cu o anumită firmă, altfel pierd finanţarea”, după cum precizează Viața liberă.

Însă, așa cum arăta tot presa, legătura dintre Resmeriță și Boldea nu era doar una indirectă. „Ca o dovadă a bunei colaborări între cei doi, Resmeriţă, după divorţ, s-a mutat într-un apartament pus la dispoziţie de Mihail Boldea”, nota Mădălina Grecu în Buletin de Galați încă din aprilie 2012. N-am auzit ca d-l Doruleț Nelu Resmeriță să fi atacat vreodată, juridic sau măcar public, această realitate care, între noi fie vorba, era de notorietate cel puțin în cercul profesional al jurnaliștilor.

Jinduind la răul altora

În rest, noi ne amintim cum la tăierea lefurilor, toporul de la vârful guvernării Băsescu-Boc a avut și la Galați o coadă. Fiindcă în instanțe profesorii începuseră să câștige diferențele salariale și amenințau cu returnări milioanele de dezmăț ale Udrei, Doruleț amenința încă de dinainte de intrarea în vigoare cum va reteza el orice creștere de salariu pe baza unui soft care va opera fără milă în grila lefurilor. Mai mult, ca „jeneral” fără nicio jenă, Resmeriță s-a luat zdravăn de niște directoare de școală din Liești care au îndrăznit să aplice hotărâri judecătorești să restituie bieților dascăli banii tăiați aiurea.

UntitledPe de altă parte, la acea vreme, am descoperit pe site-ul ISJ Galați că Resmeriță avea leafa cât un profesor debutant, în ciuda funcției! Neavând nici grade, nici vechime în învățământ, n-aveau cum să-i dea mai mult. Și am presupus că măcar invidia l-a mânat pe el în luptă, doar nu era să-l suspectăm de ticăloșie…

Publicăm astăzi aici un articol scris la acea vreme pentru un on-line pamfletar, care însă l-a refuzat pe motive să le zicem puerile. Așa încât bine că a existat Facebook și memoria sa virtuală. Dar, cu siguranță, memoria reală a celor care au avut de-a face cu personajul din poziții defavorizate, va adăuga culori incontestabile acestui portret pe care noi îl lăsăm deocamdată alb-negru, ca linia unei demarcații clare între merite reale și oportunism politruc.

Ce te faci când, inspector şcolar general fiind, ai salariul mai mic decât al oricăruia dintre ceilalți inspectori? Ba mai mic și decât cel încasat de inspectorii cu jumătate (!) de normă… Simplu: faci tot posibilul ca nicăieri în judeţul pe care-l ciobăneşti să nu se aplice hotărârile judecătoreşti (io-te rimă!) prin care profesorii adevăraţi – cu grade şi vechime, cu olimpici și prestigiu – şi-au cîştigat amărîta de mărire cu 33%.

Nu contează că multe şcoli stau să cadă peste bîncile șchioape sau peste toaletele din curte. Nu contează că elevii cumpără creta de scris la tablă. Nu contează că xeroxurile din cancelarii nu plâng de lipsa hîrtiei fiindcă oricum n-au mai văzut un cartuș de toner de ani de zile. Și nu contează nici că profilor nu li se decontează naveta.

Importantă e răzmeriţa grosolană contra directoarelor de şcoli din Lieşti. Asta fiindcă au îndrăznit să respecte hotărâri judecătoreşti şi să le aplice creşterea legală amărâţilor din cancelarii (ale căror salarii sunt de paznici şi femei de serviciu la privat, dar fără bonuri de masă – între noi fie vorba…). Iar când n-ai suficiente bile (negre?) să le destitui, ţi-o faci cu mâna altuia.

Mai nou, inspectorul general şcolar Doruleţ Nelu Resmeriţă a anunţat râtos că de tăierea salariilor rebelilor nu va scăpa nici picior de cad(av)ru didactic. Se va ocupa el personal să îi ciopârțească softul elaborat de-un Păunică, director de buget-finanţe în MECTS, aplicându-le o grilă precum privirea abulică a marinarului: strâmbă dar fixă.

Ştiţi ceva? Credem că, dacă softul gen dinu păturică de la minister va fi cu-adevărat corect, se va face o economie de-un salariu şi la ISJ Galaţi. Uneori, funcţia bate gradul minim de bun-simţ. Deşi nu întrunea condiţiile de grad didactic şi vechime în învăţământ, s-a putut „unge” (fără pâine) un inspector general şcolar cu derogare de la o colegă de panificaţie, fosta ministreasă, „blajina covrigăreasă”, cum duios o-alintau unii cînd Abramburica prin minte le trecea cu tot PSD-ul ei exilat de la gubernare…

Fostul directoraș de la Galmopan a ajuns ditamai gheneralul în copacul ierarhic al inspectoratului școlar! Aşa încât, cu o grilă corectă – ce nu admite calcularea salariului de inspector general fără a porni de la un tarifar de prof cu gradul I sau doctorat, ca-n Legea Statutului Personalului Didactic, 128/1997, art. 24 (1) lit. c) – s-ar putea ca lectorul Doruleţ Nelu să ajungă să presteze gratis…

Cum însă nu credem că poate trăi cu aer, ca o păpuşă gonflabilă, n-ar fi rău dacă s-ar pune bine măcar acum, pe ultimele zece procente de PDL din sondaje, cu profesorii ăia de vrea să-i ardă la salariu. Poate i-or da ei lui Doruleţ, din fenomenala lor mărire de 33%, de-un corn cu lapte când n-o mai avea nici jenibila leafă de la ISJ Galaţi.

NB: Pot depune mărturie inclusiv persoane din anturajul foarte apropiat că niciodată nu m-am dezis de atitudinea critică față de personajul de mai sus și n-am sacrificat aparențelor mai mult de un salut civilizat și un răspuns de complezență la o întrebare așișderea. Ar fi fost culmea ca acum să fi mimat vreo părere de rău sau măcar uitarea.

, , , , , , , ,

About Anghelos (Mihai Angheluță)

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos (Mihai Angheluță)

11 Responses to “REMEMBER Resme ►CODAȘ între INSPECTORI, voia să MICȘOREZE LEAFA şi profesorilor”

  1. delia neagu Says:

    Draga Mihai , Am citit si stiu ca totul este adevarat . Nu ii dau SHARE . Sa vedem ce impact va avea . Functia corupe si in cazul acesta a corrupt mult de tot si datorita lui Boldea . La noi , la MIRCEA ELIADE ( FOST GH . ASACHI ) lucrurile au fost dementiale . Boldea se plimba prin curte , cand a trecut la UNRP isi facea intrunirile in cantina scolii sau in sala multimedia . DIRECTORUL LEPRA si mare TRASEIST POLITIC , ne zicea ca sunt in desfasurare proiecte cu ISJ . Erau cu RASMERITA . TRIUNGHIUL MORTAL BOLDEA-RASMERITA -ADRIAN DIACANU (director si acum prin trecerea la PSD ) a facut ravagii . Limbilor moderne li s-a luat cabinetul facut cu migala de mine promitandu-ne un cabinet BOLDEA cu fonduri europene. NIMIC din toate astea . Se faceau achizitii ( table multifunctionala enorm de scumpa ) prin minister si achizitiile erau defecte . Camere de supraveghere luate de doua ori si revandute . Fier vechi cu tonele , revandut .Excursii in strainatate la directori decontate de scoala , mobilier scolar disparut . Asta este mafia create de BOLDEA SI RESMERITA .Te sustin. Acum sa asteptam .

    Reply

    • Anghelos (Mihai Angheluță) Says:

      Multumesc pentru sinceritate si solidaritate. Oricum, sunt foarte multi cei care ar avea ceva de spus, dar tac fiindca asa ne-am obisnuit, piosi in asemenea momente. Eu prefer sa ma sacrific din solemnitatea de conjunctura fiindca mai trebuie sa fie cineva care sa spuna si lucrurilor pe nume. In fond, eu zic de rau de viu… Si, ca apropiat de sistemul educatiei, consider ca macar dintre noi avem datoria, macar pentru tinerii idealisti, de buna-credinta, care vor veni, sa amintim asemenea grozavii ca sa existe o sansa in plus sa nu se mai intample.

      Reply

  2. Stănică Ambrinoc Says:

    Când viața ne scoate la tabla cea neagră si creta ne cade din mână, fără prea mult ecou …

    Reply

  3. Florin Foto Says:

    Nu pot sa cred cat de nesimtit poti sa fii. Asa ceva chiar nu se face frate. Cum poti sa pui la zid in halul asta un om care tocmai a murit? N-ai avut timp cat era in viata, eventual in functie sa-l terfelesti si sa-l judeci cat vrei cu articolele tale de 2 bani? Dupa moarte doar Dumnezeu il mai judeca……..te-ai trezit tu jurnalistul lu’ peste. Oare publicatia asta a voastra de 2 bani are vre-un redactor care sa fi vazut materialul asta inainte sa-l publici, si sa-ti dea eventual doua capace? E drept ca acum pe internet, in spatele tastaturii oricine poate sa scrie ce vrea si sa se creada jurnalist. Nu e moral, nu e etic si e total lipsit de bun simt si profesionalism ceea ce ai facut tu acum. Puteai sa faci articolul asta peste o luna, doua daca chiar considerai ca ai ceva de zis si nu ai reusit sa o faci cat timp era in viata si putea avea un drept la replica. Faci de ras jurnalismul galatean. In momentele astea pana si cel mai mare dusman isi prezinta condoleantele. Sper sa poti manca tot cacatul cu care ai improscat in omul asta acum, frustratule.

    Reply

    • Anghelos (Mihai Angheluță) Says:

      Daca scriam inainte de 6 mai 2016, cat timp a fost in covalescenta, s-ar fi zis ca urmaresc sa-l distrug psihic, sa nu-si mai revina din problemele medicale, Daca scriu acum, iar nu e bine. Daca scriam la nu stiu cat timp dupa, ca de ce n-am scris inainte.

      Exista cel putin un martor – care mi-l mai si tot lauda ca om inteligent, scriitor de programe de finantare etc. dar nu reusea sa-mi explice cum se impaca profesionalismul cu lipsa de scrupule – ce poate confirma ca de mult m-am tot abtinut sa-i deranjez starea psihica suficient de incercata in lupta cu boala. Asta dupa ce tot respectivul martor mi-a povestit amanuntele medicale – de care nu aveam habar si nici nu ma interesau – ca argument pentru a ma mai abtine sa scriu chestii nasoale ca aceasta de aici, de ex.: http://www.viata-libera.ro/apel-umanitar/39923-nicusor-si-dorulet-au-iesit-la-joaca

      De fapt, dupa cum vedeam si in necrologul unora, lumea are memoria scurta fiindca si-o scurteaza inadins, de rusine. Respectivii scriu acum ce mare pierdere pentru politica galateana este Resmerita si cum multi din listele de astazi ar fi fost mult sub valoarea sa. Dar acum nici doi ani il desfiintau fara mila, scriind cum mituia cu o bere alegatorii.

      Imi dau si eu seama ca, de la inaltimea functiei confiscate politic, sunt destui pe care i-a scos din anonimatul mediocritatii, dar si din foamea la care lacomia ii supune zilnic si au pentru ce sa-i multumeasca. Eu am reluat aici un articol de acum cinci ani, nu m-am trezit peste noapte, brusc in 2016, nici sa-l critic in plus, nici sa-l venerez din senin.

      Dar nici nu ma lasa memoria brusc, uitand, cum fac altii, ca pana si ai lui l-au aruncat din brate iar azi vin sa-l zugraveasca ca geniu neimaintalnit. Am uitat ca in 2012 l-au mazilit cu doua luni inainte sa pice guvernul Ungureanu tocmai fiindca, asa de bun conducator fiind, nu se mai putea cu el?

      Si nici nu ma prefac ca am ceara-n urechi si ceata pe ochi, scriind despre dosare cu achizitiile din scoli asa, pe ocolite, cu fereala la anumite nume, la anumite contexte, la anumite trepte decizionale fara de care furtul desantat din epoca portocalie nu ar fi fost posibil…

      Deci, despre morala, etica si alte cuvinte din astea mari sa vina sa-mi predice altii. Nu cei care au pus mereu batista pe tambale, pe niste cariere politrice si niste nefacute penale cum numai la Galati s-au putut vedea si accepta.

      Reply

  4. Curios Says:

    Nu stiu ce a facut, ce nu a facut dl Resmerita, dar vreau sa aflu. Asa ca rog redactia sa se intereseze, ca eu nici nu am timp, nici nu cred ca as avea posibilitatea de a afla, asa cum fac niste reporteri, daca pot beneficia (in cazul decesului unui membru al familiei mele) de serviciile Politiei pentru degajarea traficului. Cum a fost in cazul dlui, care a fost dus pe ultimul drum astazi, si pentru care politia a inchis o strada intreaga ore buni, la Trei Ierarhi, in Mazepa 2. Am poze, am sa le pun daca le voi putea urca pe internet.

    Reply

  5. Lighthouse Says:

    L-am cunoscut pe fostul inspector general in diferite ocazii si in diverse conjuncturi. Fiind o persoana care a avut tangente cu sistemul educational si cu domeniul psihologiei,m-a frapat de la prima intalnire faptul ca isi”ascunde privirea”.Efectiv,nu putea sa iti sustina privirea, ca un individ ce are ceva de ascuns(sau se teme inconstient). Un prim aspect. Apoi au urmat altele,foarte neplacute ce i-au tradat profilul de sociopat. Da, acesta este adevarul! Sub charisma sa si puterea seducatoare a importantei arogate de functie si pretinsele grade universitare,se ascundea o persoana cu grave disfunctii psihologice. Un talent extraordinar si o inteligenta nativa de a mima emotii si sentimente pe care de fapt nu le avea. Imi asum responsabilitatea pentru cele scrise. O buna prietena de a mea si-a pierdut slujba din cauza ”atentiei” sale asidue, obsesive. Cat despre aspectele juridice/politice, ca simplu cetatean sunt uimita de reactia autoritatilor in drept (DNA,DIICOT) de a tergiversa si de a nu se face lumina in cazul Boldea&complicii. Probabil ar cadea foarte multe”capete”importante.Sa speram ca Bucurestiul o va lua inainte…..

    Reply

  6. cetateanul Says:

    Hristos a inviat si Dumnezeu sa-I ierte pe Doru Resmerita! L-am cunoscut pe Doru f bine ca om,coleg,politician,profesor etc… Nu inteleg de ce scrieti despre cineva pe care aveti impresia ca il cunoasteti. Acest pseudoziarist Anghelos mai bine ar scrie de toti nomenclaturistii nenorociti din PCR transformati in nume de institutii publice de catre partidul familei dumnealui PSD.Ce zici domnule Angheluta ne bagam putin in istorie? Sa vedem daca merita sa dati cu gunoi in alții despre care nu prea stiti nimic?

    Reply

  7. Oana Says:

    Am citit articolul,comentariile din subsol,am urmarit reactiile on-line ,inclusiv cele de pe facebook, si mi-am adus aminte de povestea ”Hainele imparatului”.Imparatul era gol-golut,dar nimeni nu avea curajul sa-i spuna adevarul in fata. Niciun curtean,nimeni din popor,doar s-a facut auzita vocea adevarului prin glasul unui copil nevinovat, care a strigat in urma :Priviti! Imparatul este gol.
    Religia,traditia ,ne-au invatat sa vorbim despre morti de bine.Am rezervele mele,dar mortii sa-i lasam la judecata lui Dumnezeu,iar faptele si caracterele viilor sa le judecam cu instrumente de masura lumesti.
    Aici,vorbim de faptele si activitatea depusa pe timpul vietii,in scopuri personale si in detrimentul unei categorii de slujbasi umiliti de politicieni, de guvern, de elevi si parinti ,de nedreptatile facute,de erori comise in cunostinta de cauza,care isi vor avea un final si o clarificare prin rezolvarea unor cazuri de genul anchetelor referitoare la interlopul Boldea-prieten foarte bun cu Dorulet Resmerita.
    Sa nu avem o surpriza maaare ca peste cateva luni,toata aceasta turma de pupin….isti cu creierele spalate sa nu se dezica ca l-au cunoscut pe raposatul.RIP,Dorulet!

    Reply

    • Anghelos (Mihai Angheluță) Says:

      Am mai stat si eu, m-am mai gandit, am vorbit si cu cei care ma critica, si cu cei care ma felicita, dar si cu unii care pur si simplu, intrigati de momentul in care l-am criticat din nou pe Resmerita, au vrut macar sa afle cam ce am avut cu el, daca nu cumva l-am trantit acum doar ca sa ies in evidenta etc.
      Da, este foarte posibil sa fi ales prost momentul. Este foarte posibil sa fi gresit ca m-am luat dus de val cand am tinut sa raspund indirect unora care deja ii ridicau statuie politicianului Resmerita desi, la acest capitol, omul fusese doar un politruc destul de veros dupa parerea mea. Da, este foarte posibil sa fi gresit din punct de vedere uan. Si imi asum, necerand, ci prezentandu-mi (pentru cunoscatori) scuzele de rigoare.
      Insa aveam de ales intre a pune o concluzie in care cred, indiferent de moment, vizavi de activitatea respectivului – in slujba comunitatii ai carei bani i-a incasat in salarii si ale carei voturi le-a cerut uitand arogantele din mandatul de inpsector şef – şi a spune aceleiaşi comunităţi, în sferele ei mai puţin familiarizate cu personajul, adevărul despre personajul căruia tocmai i se puneau cărămizi la soclu. Cu toate ocările de rigoare pentru momentul ales, din partea celor mai mult ortodocşi, ca să folosesc un antonim ad-hoc.
      Şi am ales să mă ţin de partea principiilor chiar şi cu riscul ca unii să nu înţeleagă, cel puţin pentru moment cred. Şi îmi asum şi ocările, indiferent din partea cui ar veni. DEpcamdată. Timpul va demonstra dacă TOŢI erau îndrituiţi să ridice piatra sau doar unii.

      Reply

Leave a Reply