#colectiv: CAMPIONII PROTESTELOR în Galaţi. Deci avem cu CINE, dar şi DE CE?

Protestele din stradă scad în intensitate şi ne întrebăm de ce. La sfârşitul săptămânii trecute, în seara de vineri, scandările, pancartele şi maşul în sine au atins punctul culminant, într-o adevărată explozie de inteligenţă şi revoltă, în weekend s-a ajuns brusc la nici 100 de persoane pe stradă. Mulţimea a dovedit că-şi poate canaliza energiile. Dar are şi pentru ce?

Uitaţi-vă în imaginile şi, mai ales, în filmul de mai jos cât de plini de viaţă sunt manifestanţii. Mie mi-amintesc de vehementele proteste din 1995, când studenţii gălăţeni au mărşaluit prin Galaţi dar, mai ales, au „confiscat” spaţiul din faţa Universităţii „Dunărea de Jos”, cerând abolirea taxelor aberante ale Guvernului Văcăroiu, reprezentanţi în Senat, transparenţă din partea conducerii universitare şi condiţii decente de învăţat. Protestele de atunci au dus la un val uroaş în toată ţara.

La scurt timp a apărut Liga Studenţilor din Galaţi, dar, obosiți sau creduli, cei cu spirit critic s-au lăsat adormiţi de anumiţi lideri mai dornici de propria parvenire decât să impună un bine colectiv. Taxele s-au reinstaurat, pe rând, ajungând la cuantumurile prohibitive de azi, inclusiv în învăţământul aşa-zis gratuit. Reprezentanţii în Senat au fost tot mai mult selectaţi dintre „controlabili”. Iar dotările câştigate, gen Casa nouă a Studenţilor, au intrat pe mâna unor grupuri restrânse care le-au manageriat de nici lumina nu şi-o mai pot plăti astăzi…

Rebeli fără cauză

Zilele acestea, însă, s-a văzut că că încă mai ai cu cine să faci o revoluţie la Galaţi. Dar oare mai sunt cauze? Mai rău, oare mai sunt aşteptări și la celelalte generații?

Galațiul, poate mai mult decât oricare alt oraș mare, este lovit de probleme sistemice grave. Niciunul dintre primari nu a dat dovadă de vreo preocupare în prevenirea sau împiedicarea degradării și devalizării avutului public. Spațiile verzi au fost date în concesiune pentru construcții aiurea, imobilele ilegale au fost tolerate apoi ajutate să intre în legalitate, cele rămase de la comuniști au fost vândute dubios la bucată sau devalizate, utilitățile orașului au fost folosite ca surse de îmbogățire pentru prădători sau directori, fără deosebire.

Am ajuns, pentru căldura pe cinci ani, să ne îndatorăm pe un secol, iar alte servicii de strictă necesitate, fie că vorbim de apă, transport, educație, ecarisaj, sănătate ori salubritate ne sunt livrate la o calitate îndoielnică, adesea insalubru și cu foarte mult dispreț, ca și cum ar fi o pomană pentru niște cetățeni ai nimănui. Deci, iată câte pancarte specifice problemelor din Galați s-ar putea face, dincolo de mesajele preluate din cadrul general al protestului #colectiv!

Pentru asemenea neajunsuri, dar și pentru celelalte, care țin de degradarea spațiului cultural,  a condițiilor de muncă, de securitate individuală, dar și de trai în general, pentru falimentul moral, dar și cel politic al Galațiului, pentru toate mizeriile adunate de 26 de ani nu doar pe acești tineri ar trebui să nu-i mai încapă strada! Mai ales că nu doar generația lor este… vinovată! Ba dimpotrivă!!

Lăsați pe dinafară

Viitorii studenţi pot astăzi foarte uşor să aleagă centre universitare din ţările „ca afară”. Acolo nu trebuie să te dai bine pe lângă cineva ca să poţi folosi o sală de sport, un club sau o sală de repetiţii. Acolo nu eşti fugărit cu taxe şi pentru o amărâtă de adeverinţă, nu există profesori cu alte… bareme la examen în afara celor bazate pe subiectele de curs sau seminar.

Mai mult, dacă tinerii totuși rămân aici și vin cu energia lor înîntâmpinarea problemelor societății, generaţiile care deja au ajuns în viaţa profesională, au întemeiat o familie sau deja îşi trimit proprii copii pe la şcoli ar trebui să-i sprijine.

Or, în Galaţi, nu există societate civilă. Nu există asociaţii active, virulente, care să se ia de gât cu aceste rebuturi cu pretenţii de conducători. Nu există nici măcar lideri de opinie care să vocifereze constant contra aberaţiilor, abuzurilor sau nelegiuirilor decise de politruci. Nici măcar dascălii lor, cei de la care învaţă cel mai mult vizavi de statura socială şi demnitatea pe care ar trebui s-o aibă orice profesionist, nu-şi fac publică expertiza într-o societate dominată de incompetenţi plini de tupeu şi lipsiţi de scrupule.

Cei care ar trebui să-şi pună toate speranţele de schimbare în aceşti tineri, care ar trebui să-i încurajeze în a fi cât mai îndrăzneţi, contestatori, răzbătători, sunt cei mai liniştiţi, dezamăgiţi, aproape adormiţi. Stau plecaţi pentru salarii din care măcar nu mor de foame. Târâie de pe-o zi pe alta afaceri care satisfac burta patronului dacă mai închid şi autorităţile ochii şi deschid buzunarul. Ori, pur şi simplu, se ascund după perdele de frica realităţii de dincolo de perdelele de fum întinse de autorităţi.

Şi atunci aceşti tineri pentru ce să se zbată? Pentru o ţară „ca afară” în care proprii lor părinţi îi lasă descoperiţi, pe dinafară?