Deturnare pe mâna ALEŞILOR locali și votului lor de pAPĂ-lapte, PAIE și BĂTAIE

O dovadă a votului telecomandat al consilierilor locali s-ar putea desprinde din ședința de joi, 27 august. Atunci cică ar urma să se decidă încheierea acordului de parteneriat între municipiul Galaţi şi Federaţia Română de Kempo, în vederea desfăşurării Kombat Fest în perioada în perioada 27 august – 1 septembrie 2015.

Peste trei zile, joi 27 august, ar urma, așadar, să se discute și să se voteze punerea la dispoziţia Federaţiei de Kempo a Patinoarului Artificial „Dunărea” şi Sălii Sporturilor „Dunărea”. Kombat Fest va cuprinde Gala de Box din 28 august şi spectacolul de Arte Marţiale Mixte (MMA) RXF Fight Night 19, pe 31 august. Primăria se va angaja, de asemenea, să asigure necesarul de energie electrică în zonele convenite pentru desfăşurarea evenimentului, curăţenia şi salubrizarea zilnică sau de câte ori este nevoie a locaţiilor de desfăşurare a evenimentului, dar şi suplimentarea de pubele pentru deşeurile menajere. Tot în sarcina municipalităţii cade paza, prezenţa Jandarmeriei, serviciile de asistenţă medicală şi cele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Bani publici pentru profitul unui s.r.l.?

Practic, sub umbrela Federației Române de Kempo, o organizaţie non-profit, la Galaţi se va întâmpla o adevărată afacere din care unii scot bani buni. Circuitul din care face parte Kombat Fest este organizat de Real Xtreme Fighting Promotion un SRL reprezentat, din câte se pare, de Sebastian Vieru. Acesta a început în urmă cu 3 ani să organizeze evenimente de arte marțiale mixte (MMA), la început într-o discotecă din Brașov. Inițial era vorba de Asociația Sportivă Xtreme Fighting, dar văzând probabil cât de rentabile pot fi asemenea lupte, brașoveanul a înființat un SRL în care mai apar alți trei acționari și niciun angajat.

Kombat Fest nu este un eveniment unicat, asemenea gale de pe urma cărora RXF lui Vieru face încasări frumușele s-au ținut în multe alte orașe, dar în Moldova numai la Botoșani. Unde a fost dealtfel, încă de anul trecut, remarcată prezența exclusivă a liderilor PSD laolaltă cu interlopi sau măcar posesori de dosare penale, inclusiv în ring/cușcă.

sebastian-vieruPe scurt, avem de-a face cu o asociere între o unitate administrativ-teritorială, recte Primăria Galați, și o societate cu răspundere limitată, RXF Promotion din Brașov, cof fiscal 32645072, număr de înmatriculare J08/29/2014, organizată potrivit Legii 31/1990 în scopuri de profit. Deci, o entitate ordonatoare de credite pe bani publici contribuie la cheltuielile prilejuite de organizarea unor evenimente sportive/comerciale pentru a asigura profitul unei societăți primvate. Bun așa!

Să nu scăpăm însă din vedere un lucru. Patinoarul dar și Sala Sporturilor (la fel ca și Baia Comunală, stadioanele Dunărea și Gloria),  au fost date fundației „Sportul Gălățean”, condusă de consilierul primarului, Mihai Istrate, secondat de viceprimarii Radu Cosca și Florin Popa. Prin urmare, cum se va face asocierea, cu fundația pe post de plătitor al facturilor pentu curent electric, salubritate, pază și ce alte necesități mai apar ca urmare a organizării bătutelor de la patinoar și sala sporturilor? Se vor plimba banii din bugetul local prin fundație?

Și celelalte cheltuieli cine la va suporta? Fiindcă vor trebui plătite ambulanța și echipajul medical permanent, forțele de jandarmerie dislocate în zonă, paza cu bodyguarzi, echipajul de pompieri etc. Le va plăti Primăria? În baza a ce dacă locațiile de desfășurare a Kombat Fest sunt în administrarea fundației „Sportul Gălățean”?

Prosteala unei cafteli anunțate?

Principalul cotidian al Galațiului și-a pus subtil întrebarea cum de apare Primăria pe toate afișele, pe toate bannerele spânzurate de stâlpi încă de acum două săptămâni și pe biletele puse în vânzare, deși consilierii locali nu au votat încă parteneriatul dintre municipalitate și SRL-ul brașovean!

Alții s-au făcut că plouă și au promovat bucuroși evenimentul (probabil că nu gratis) uitând că ar avea datoria să pună și niște minime întrebări vizavi de implicarea financiară a stăpânilor banului public… Vezi Presa Galați, care a trântit trei articole de două săptămâni încoace, sau Presa Galați-Brăila.

Ideea este că joi, 27 august, când este programată ședința de Consiliu Local în care să se voteze asocierea dintre Primărie și RXF Promotion, este chiar ziua când începe festivalul de cafteală! Adică, de la 5 la 7 seara aleșii vor vota, iar de la 8 se vor deschide porțile patinoarului pentru prima serie de meciuri. Măi să fie? Apucă într-o oră să se și publice HCL-ul ca să intre în vigoare?

jn0x_source

Adevărul este că asemenea situații penal de penibile doar la Galați se pot întâmpla. Să se voteze ceea ce era decis încă de la sfârșitul lui iulie și cu bilete puse în vânzare de pe 12 august.

Consilierii, cu toate mâinile sus sau sucite la spate?

Noi lansăm o provocare, să vedem dacă așa-zisa declarată opoziție din Galați există. Oricum nu ar face diferența, contând pentru maxim o treime din scor. Dar vrem să vedem dacă are curaj să se opună joi hotărârii de parteneriat cu RXF Promotion, ratând ocazia de a sta cu toate mânile sus și, cine știe, câștigând poate șansa de a nu a le avea apoi sucite la spate. Că poate unii ar trebui să-l întrebe pe viceprimarul care se tot fâțâia pe la organizarea galelor din anii trecuți, Radu Cosca, de ca s-a întristat brusc de la o vreme, ba era să dea și cu bir cu fugiții din Primărie, de parcă i-ar fi strâns vreunii degetele pe pix…

Nu degeaba insistăm pe independența ba chiar și bunul-simț al consilierilor. Să nu uităm că recent ei au votat fără nicio remușcare creșteri de tarife de 30-40% la patinoar, baia comunală etc., iar acum vor fi chemați să-și dea girul pentru punerea la dispoziție pe de-a moaca a unor active de sport și sănătate pentru niște șmecheri plini de bani, nu pentru cetățeni amărâți cărora nu le-au crescut veniturile nici cu 3-4%.

Un alt amănunt hilar este inițiatorul hotărârii de CL care se va vota joi, însuși Ilie Zanfir, nemuritorul din fruntea bibliotecii V.A. Urechia. Dar, la trecutul său de fost șef de personal la SIDEX, ulterior inițiator de afacere pe bază de bar cu striptease și bară pentru dansuri lasciv-acrobatice, la ce te-ai putea aștepta? La vreo inițiativă culturală sau una culturistă?

, , , , , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

One Response to “Deturnare pe mâna ALEŞILOR locali și votului lor de pAPĂ-lapte, PAIE și BĂTAIE”

  1. meciuri live Says:

    Aici am gasit aici ceva frumos despre sport.
    Ai o pagina web importanta pentru stiiri Sportive. Mult Succes!

    Reply

Leave a Reply