EXCLUSIV: Aburul merge de la ArcelorMittal spre Electrocentrale sau invers?

Motto:„E primejdie în marginea orașului / Mergi pe autostrada regelui / Scene ciudate în mina de aur / Ține drumul spre vest, iubito” – JD Morrison, Sfârșitul

Dar cel mai interesant aspect, ba poate și explicația pentru zbaterile ciudate ale autorităților pentru aburul Electrocentrale, constă nebuloasa ultimelor evoluții din ArcelorMittal Galați. Brusc și cu milioane de euro cheltuite, o companie care se zbate de șapte ani în pierderi colosale, a scăpat de dependența aburului de la Electrocentrale. Și totuși nu este deloc clar prin ce mijloace tehnice a reușit acest lucru, mai ales că, din consumator dependent, devine acum și mare furnizor, un oraș întreg stându-i la picioare, să primească abur de-un duș fierbinte și vreo două ligheane pentru spălat vase.

Am căutat cu atenție toate articolele în care se povestește – că detalii precise nu dă nimeni – cum și-a făurit combinatul calea spre un viitor cețos, de aburi fierbinți și neprihăniți. Iată mai jos ce am găsit.

P1100312Liniște la lumina zilei

Slalom printre declarații

La începutul lui martie, Viața liberă anunța că siderurgicul gălățean nu mai este dependent de activitatea Electrocentrale, graţie unei retehnologizări ce-i permite să-şi asigure acum singur aburul şi apa demineralizată utilizată în procesele tehnologice. Conform directorului general Bruno Ribo,

„Nu puteam să ne asumăm riscul de opri combinatul pentru că nu avem sursă de abur şi apă demineralizată. Şi acum vă pot confirma că suntem independenţi de CET. Am înţeles că sunt unele decizii dificile privind viitorul acestui CET. Şi noi, ca parteneri responsabili ai comunităţii locale, am făcut acei paşi necesari, astfel încât, orice decizie s-ar lua, să nu ne afecteze pe noi”.

Așadar, tehnic nu rezultă clar ce s-a făcut, dar se induce ideea că nicio decizie a autorităților nu-i va mai afecta, indiferent care ar fi aceasta. Rețineți aspectul!

Abia la începutul lui mai, aflăm din Adevărul că, de fapt, compania a investit trei milioane de euro într-un utilaj care va reduce consumul de energie cu 15% la secţia Oţelărie, dar o va scăpa şi de dependenţa de aburul cumpărat din exterior.

„Pompa de vid degajează oţelul lichid şi elimină hidrogenul, cu efect pozitiv asupra calităţii produselor finale, mai ales pentru tablele groase, în condiţiile în care pompa de vid anterioară utiliza abur de înaltă presiune, cumpărat din exteriorul companiei.”

Înțelegem de mai sus că ArcelorMittal NU MAI ARE NEVOIE DELOC DE ABUR DE ÎNALTĂ PRESIUNE, pompa de vid care funcționa pe bază de așa ceva fiind înlocuită cu una antrenată prin altă soluție tehnică. Aceasta poate fi deslușită chiar pe site-ul companiei, cu poză cu tot.

„Noua pompă foloseşte abur de joasă presiune, produs intern la costuri mult mai avantajoase. De asemenea, noua pompă degazează mai eficient şi mai rapid oţelul lichid, crescând, astfel, eficiența operațiunilor din punct de vedere energetic și financiar. Compania Danielli a fost cea care a furnizat echipamentul.”

Pompa de vid 22 Un detaliu tehnic însă ne atrage atenția în Ziarul Financiar:

„compania a redus la jumătate consumul de abur al turbosuflantelor, care asigură injectarea de aer rece în furnale şi sunt esenţiale în procesul tehnologic. (…) În urma investiţiei, cele două turbosuflante sunt mai eficiente şi pot fi operate în funcţie de nivelul de producţie, consumând doar 32-40 de tone de abur pe oră, faţă de 70 de tone înainte de modernizare.”

Deci, nu doar la Oțelăria depinde de aburul Electrocentrale, dar și sectorul Furnale. Și, până la urmă, chiar își poate asigura combinatul singur aburul necesar sau aburul de înaltă presiune încă mai este necesar? Fiindcă 32-40 de tone față de 70 reprezintă cel puțin jumătate și este greu de crezut că diferența dintre aburul „de joasă presiune”, pe care și-l prepară AMG singur acum, și cel de „înaltă presiune”, livrat înainte de Electrocentrale, ar fi doar dubla compresie.

Slalom printre autorități

De unde nu aveau nici pentru ei și trebuiau să-l cumpere scump din exteriorul companiei, ArcelorMittal au acum abur și pentru oraș. Deși din cele expuse mai sus reiese că fiecare dram de presiune contează, acum au suficientă cât să fie distribuită și gălățenilor. Care, trenuie să recunoaștem, nu sunt recunoscuți ca niște buni-platnici de profesie.

Chiar dacă autoritățile se arată foarte entuziaste de cum va merge aburul înapoi, „la deal”, către Electrocentrale, detaliile tehnice trădează ciudățenii. Conform PresaGalați.ro,

„administrația ArcelorMittal a finalizat o investiție de 7 milioane de euro în modernizarea unui set de turbosuflante, în vederea reducerii consumului de energie la Furnalul 5, echipamentele asigurând și aburul tehnologic necesar combinatului. Din excedentul de abur tehnologic al combinatului poate fi asigurat și agentul termic primar pentru prepararea apei calde. ”

Păi, ori e pe bază de economie, ori o dăm în excedent cam cât pentru jumătate de oraș încă racordat la sistemul centralizat?

Mai mult, dintr-un reportaj al Gigi24 Galați, stație TV condusă de Dana Costache, soția purtătorului de cuvânt de la CALORGAL, reies opiniile tehnice halucinante ale primarului Marius Stan. Anume că soluţia aburului tehnologic preluat de la ArcelorMittal este mult mai eficientă deoarece vor fi reduse pierderile din sistemul centralizat (!).

„Vorbim de produsul care vine gata preparat de la combinat. Numai îl produce în cazanelor lor mari, ei practic fac o preluare şi o distribuire, nu o producţie. Deci pierderile acelea nu mai sunt”.

Adică pierderile țâșneau din cazanele și turbinele Electrocentrale, nu din țevile magistrale pe care agentul termic va da fuga către punctele termice din oraș, ca și până mai ieri?

a891a7ba12d2893c0fc67c93b02b3681_XL

În acest context de driblinguri printre investiții, soluții tehnice și avantaje comerciale, vizita lui Andrei Gerea, ministrul Energiei, pare a mai lămuri care este de fapt șpilul. Iată declarația edificatoare, consemnată inițial de reputatul Ticu Ciubotaru și preluată apoi de toată presa:

„Pe cei de la ArcelorMittal putem să îi ajutăm intervenind şi sprijinindu-i cu posibilitatea finanţării în zona de eficienţă energetică. Este o problematică esenţială şi pentru România. Încercăm să găsim surse de finanţare pentru «Fondul de Eficienţă Energetică» care este deja înfiiinţat şi ar trebui să funcţioneze exact în această directie şi sperăm ca împreună cu colegii mei, contând şi pe promisiunile celor de la ANRE, să reuşim să asigurăm prima finanţare în acest domeniu către ArcelorMittal pentru că dânşii au niste proiecte şi nevoi. ”

Așadar, pentru cei care încă mai au dubii, nu doar gălățenii au nevoie de apă caldă și căldură. Dar s-ar părea că mai degrabă  cei de la ArcelorMittal au niște „proiecte și nevoi”. Proiectele se văd în 15 ani de la privatizare cât sunt de viabile. Indienii au mers tot în sus, pe plus, francezii o țin din 2009 numai în pierderi declarate de peste 140 de milioane de euro anual. Adică în jur de 16-17% din cifra de afaceri. Într-o perioadă în care rata mondială de profit brut în domeniu a fost cam tot cât cea de pierderi a siderurgiei gălățene. Măi să fie!

Poate tocmai din acest procentaj negativ provin „nevoile” mai degrabă…

Concluzii și contuzii

Punând în context și ajutorul dat de municipalitate pentru refacerea unui viaduct care deservește în mod exclusiv combinatul, coroborând și cu non-kombatul aproape evident al municipalității în a colecta taxele de poluare de la acesta, dar punând în balanță și pierderile uriașe, inexplicabile într-o industrie relativ profitabilă, nu poți să nu te întrebi care este de fapt situația reală.

După părerea noastră, există trei posibilități:

A) Combinatul și-a modernizat pompele, nu mai au nevoie de atâta abur ca înainte. Însă tot nu-și pot asigura aburul independent și atunci apelează la capacități mai mici din cadrul Electrocentrale, ca să nu bată la ochi. Poate de aici și aparența de funcționare netulburată a companiei de stat pe buza falimentului care însă cerea reînnoirea licențelor de transport pentru convențiile muncitorilor, în loc să-i țină acasă în șomaj tehnic…

B) Cu instalații modernizate, combinatul reușește să-și asigure singur aburul dar fie nu în mod constant și viabil tehnic, fie la costuri total neprofitabile, fie ambele. Și atunci are nevoie disperată, în continuare, de Electrocentrale.

C) ArcelorMittal s-a modernizat viabil, cu instalații eficiente și sursă de abur suficient. Dar de ce să nu-și acopere investițiile din banii altora, dacă se poate? Mai ales că, de-a lungul anilor, indirect, statul a tot cotizat la binele companiei din greu (pensii și ajutoare pentru disponibilizați, scutiri de taxe și impozite, înlesniri la plată, certificate verzi, contract secretizat etc.). Numai bună, deci, o finanțare prin așa-zisul Fond de Eficiență Energetică…

Aburi pe lângă coșurile Electrocentrale, recent, când se risipeau aburii nopții

În oglindă, se nasc trei întrebări la care ar trebui răspuns urgent și transparent, cu datele tehnice pe masă

1. Combinatul chiar produce el abur sau, de fapt, îl ia de la Electrocentrale, firmă aflată în insolvență, plătindu-i eventual inputurile – gaz, curent electric, apă etc. – și scăzându-le apoi din prețul final al livrării? Rezultă astfel că plata în avans a inputurilor, Electrocentrale fiind în insolvență, este motivul pentru care se vor strânge banii în avans de la consumatorii finali de agent termic?

2. Dacă totuși combinatul devine furnizor de abur și pentru comunitate, care este diferența dintre beneficiile reale, de preț, aduse acesteia și reducerile din taxa de poluare, sumele virate prin fondul de eficiență, alte subvenții indirecte etc.?

3. În ce bază va furniza combinatul abur pentru agent termic, intrând deci într-un domeniu al serviciilor comunitare reglementat de ANRSC? Are licență eliberată de acesta? În treacăt fie spus, numai procedura de analiză a dosarului durează în jur de trei luni…

Noi nu spunem că ArcelorMittal a profitat de criza apei calde și căldurii ca să-și mai tragă niște avantaje de la stat. Dar este de neînțeles de ce s-ar băga într-un circuit al serviciilor comunitare dovedit ca păgubos, cel puțin în privința managementului și colectării financiare de la cetățeni. Oare de asta ar abea nevoie ArcelorMittal, campioană la pierderi?

Pe de altă parte, dacă s-a constatat însă că Electrocentrale este singura resursă de abur viabilă tehnic? Înseamnă că, de fapt, se încearcă o folosire pe mai departe a activelor statului în favoarea unei entități private. Dar mascându-se operațiunea sub aparența unei într-ajutorări a bietei comunități gălățene.

Iată deci suficiente motive ca ANRSC-ul, dar și DNA-ul, să adauge și ele întrebări la cele de mai sus. Căci sigur ar fi multe de aflat...

P1100324Aburi și fum din belșug la căderea întunericului

, , , , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply