Viitorul ACUM! ► Se construiește CEL MAI MARE oraș dunărean din ROMÂNIA

„Timpul ezitărilor s-a scurs”, cum spunea poetul, și a venit momentul ca cetățenii să-și ia singuri soarta în mâini. Asta dacă vor să aibă – sau măcar copiii lor – un viitor. Iar perspectivele într-un ungher de țară nu sună bine. În niciun caz la fel de bine ca cel din a doua localitate urbană a României, cea mai mare de pe granița de est a UE.

Vorbim aici de orașul ce ar putea rezulta din unirea Brăilei și Galațiului (sau invers pentru cei care țin la statisticile fără fond) dimpreună cu localitățile care, geografic dar mai ales economic, le pot fi susținători necondiționați de dezvoltare economică – Vădeniul și Măcinul.

Până acum s-a mai făcut o încercare în acest sens. Chiar s-a semnat un protocol pentru dezvoltarea în comun a celor patru localități, două mari orașe, un orășel (Măcinul) și o localitate rurală (Vădeniul). Ghiciți unde s-a rupt lanțul de iubire, unde trebuia dată ultima semnătură și un telefon venit din scurt a blocat totul: la Galați! Cum notează Silviu Vasilache despre eșecul hei-rup-ului pentru constituirea ADI – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Galaţi Brăila Tulcea:

„Asocierea a eşuat în faze succesive, deoarece câţiva dintre decidenţii asocierii au sabotat şedinţele de lucru sau au votat împotrivă. Aceştia sunt preşedintele CJ Brăila, Bunea Stancu, rectorul Universităţii Dunărea de Jos, Viorel Mânzu, Primarul de Galaţi,  Marius Stan şi preşedintele judeţenei PSD Galaţi, Dan Nica.”

Iată de ce acum este momentul să o luăm altfel – de jos în sus!

DunareaPolis

Un viitor pentru cetățeni, la comanda lor!

Actualul proiect nu mai prevede însă o conlucrare, cooperare sau altă frecare de cuvinte pompoase pe realitatea goală de conținut. Și nici nu mai apelează la politicieni ca lideri ai acțiunii. Pentru că ei sunt, cel puțin în primă fază,  cei care vor avea de pierdut. Mai puține posturi de primari, viceprimari, consilieri, măsluitori de contracte, autorizații și alte acte, purtători de genți și buzunare pline, băgători de seamă.

Lucrarea trebuie pornită, strunită și impusă de către beneficiari. Cei care, imediat de după căderea zidului județean, a sfinților cu autorizații în instituții dublate, triplate, cvadruplate  și a sforăriilor menite să separe ca să asuprească (divide et impera), vor avea un cu totul alt viitor. Își vor putea construi afaceri fără granițe teritoariale meschine, se vor putea angaja dintr-o parte într-alta a celui de-al doilea mare oraș după București, li se vor construi (obligatoriu!) elementele de infrastructură pe care le va merita cea mai mare conurbație după Capitală.

Iată de ce proiectul denumit provizoriu Dunărea Polis nici nu mai ia în considerație două sau trei sau patru localități. Fiindcă, de fapt, NOI toți trăim, învățăm, muncim și ne recreem în același spațiu, comun. Doar EI vor să separe aiurea lucrurile, să aibă de unde delapida mai mult.

Unii muncesc la Brăila, fiindcă Galațiul moare economic, copiii lor învață la Galați, fiindcă este oraș universitar, au familia lărgită la Măcin și locuiesc la Vădeni, fiindcă acolo au găsit loc de casă și liniște. Mai mult, afaceri din cele două orașe sunt regionale, rețeaua de apă este la comun, cultura și educația se completeză între ele. Și atunci, de ce nu sunt toate la un loc?

De ce trebuie să ne umilim inclusiv plătind taxă de drum pe o șosea care nu are alt rol decât de a lega Galațiul de Brăila? Mai rău, de ce trebuie cei din Măcin să plătească taxă de bac pentru a avea acces la o școală, o carieră profesională sau un spital mai cât de cât dacă tot locuiesc la doar câțiva kilometri de acestea? Fiindcă în secolul 21 nu putem nici măcar construi un pod și lărgi un dig?

Astăzi dup-amiază, la Casa Serfioti, ne adunăm la 5 și jumătate pentru a doua oară în cadrul inițiativei Metropolei de la Dunăre. Prima oară a fost la Brăila, într-o sală mică, dar plină de oameni primitori. Acum avem ocazia și noi, gălățenii, să arătăm că vrem un altfel de viitor. Brăilenii au fost cu scânteia, noi putem înteți flacăra.

De fapt, dacă veți veni astăzi la întâlnirea de pe Domnească 52, nu veți afla că cetățenii au drepturi, inclusiv acela să inițieze un referendum local și să-și decidă singuri viitorul, inclusiv acela în care să nu mai fie marginalizați la baza unui gard al Europei. Asta știți. Dar veți afla câte motive au să facă asta și câte neajunsuri îi pasc dacă mai ezită.

DunareaPolis

1. Intravilanul nucleelor urbane (Galaţi şi Brăila), 2.
Suprafeţe administrative urbane, 3. Foste comune suburbane, 4. Limite de comune, 5. Teritoriu potenţial de extindere
urbană, 6. Zone inundabile, improprii construcţiilor, 7. Direcţii potenţiale de extindere a intravilanului, 8.
Amplasamentul probabil al viitorului pod transdanubian, 9. Amplasamentul potenţial al viitorului aeroport, 10. Căi
ferate, 11. Limane fluviatile, 12. Artere hidrografice, 13. Limita zonei metropolitane, 14. Graniţă de stat.

Ilustrație dintr-un studiu aparținând lui Radu Săgeată, Zona metropolitană Galaţi-Brăila. Propunere, în Comunicări de Geografie, XI, Edit. Universităţii Bucureşti, 2007, p. 443-450.

, , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

3 Responses to “Viitorul ACUM! ► Se construiește CEL MAI MARE oraș dunărean din ROMÂNIA”

  1. George Dogaru Says:

    De acord cu aceasta initiativa total. Votez oricand pentru…

    Reply

  2. Barbu Madalina Says:

    de acord

    Reply

  3. cristinel laurentiu topala Says:

    De acord

    Reply

Leave a Reply