mic.ro ©

24 July 2014

Pamflet, Proza

Pornit pe fapte mari și hotărât să-și joace cartea vieții, domnul Ureche s-a apucat de plantat. Microfoane.

Domnul Ureche este unul dintre acei oameni care s-a decis să facă ceva.

Dumnealui a fost înainte un om care a avut parte de experiențe umane. Doar neîncrederea în superiori și în principiul binelui colectiv l-au făcut să rămână pe retina statelor de plată pentru totdeauna.

Sigur că în multe locuri din țară există acești oameni simpli (în aparență), care își fac din inițiative de acest fel un scop nobil, adunând elemente care alcătuiesc, în cele din urmă, un fel de întreg. Întreg ce folosește îndeosebi celor care exploatează asemenea locuri amenajate.

Domnul Ureche a dus-o lipsit de modestie mai mereu pentru că, așa cum mărturisește chiar dumnealui, cum se făcea, cum se nimerea că de fiecare dată când ceilalți semeni elaborau pozne, că deh… de-ale românilor, el încasa vârtos de la fiecare.

Trecutul său este plin de asemenea plăceri dar asta nu l-a împiedicat să-și urmeze destinul.

Din ceea ce se știe pe cale orală, tinerețea sa a fost numai subordonare și certitudine, mai ales că detesta dreptatea făcută intenționat. Așa a crescut în el dorința de a putea schimba binele în rău și din acest motiv, precum spune și azi dumnealui, este o răutate de om!

mic2Obișnuit cu regulile și legile nescrise și-a format un fel de filosofie a binelui care provoacă ceea ce e rău, cu care a reușit să pună în aplicare ideile sale deloc novatoare și inedite.

În acest fel a putut să acceseze o anumită sumă de bani considerabilă cu care a și pornit această afacere, fiind sprijinit în demers de un bun prieten de-al său, compensând ulterior afluirea de sentimente prin înșelăciune și furându-i numitului toți banii. Nu este cazul să intrăm în amănuntele acestei fericite întâmplări, cert este că domnul Ureche a știut să iubească dintotdeauna provocările, cunoscând temeinic faptul că doar așa se poate autoevalua.

Cum am spus ceva mai înainte, domnul Ureche plantează microfoane. El a înaintat cerere la…., chiar mai sus de…., pentru a i se permite să ambienteze corespunzător cât mai mult. Ceea ce a și făcut într-o primă fază.

Dar cu cât planta mai mult cu atât putea să afle mai mult pentru sine.

Acest text este semnat de Cristian Oprea.
Citeşte continuarea pe blogul Pioneza dintre fese.ro

, , , , ,

About Meneopol (Daniel Bogdan)

"... La ce să dai hîrtia cu şiruri numărate Pe-a caracudei labe, păroase, nespălate, Să pierzi a ta viaţă şi creierul să-l storci Zvîrlind mărgăritare în troaca unor porci..." Mihai Eminescu

View all posts by Meneopol (Daniel Bogdan)

No comments yet.

Leave a Reply