Noul Galaţi victorios: apă mai scumpă ca în Dubai!

22 iulie 2013

ANTItudinea

* Istoria înstrăinării apei gălăţene * Staţia de pompare, veriga slabă? * Degeaba ai apă dacă nu ştii s-o scumpeşti * Titlul nu e o figură de stil *

De când aşteptam momentul ăsta! Să sărbătorim că am ajuns să trăim pe picior mare, ca bogătaşii lumii! Prin mărirea anunţată, Apă Canal Galaţi a depăşit tarifele la apă potabilă din Dubai.

Un istoric şi o calculaţie de preţ

Un articol excelent despre evoluţia serviciului public de alimentare cu apă la Galaţi găsiţi în Ziarul de investigaţii, sub semnătura lui Tudor Bălănescu. Veţi afla de acolo cum prima uzină de apă a fost construită de un francez în ultimul sfert al secolului 19, în baza unei concesiuni a acestui serviciu public pe 45 de ani. Framcezul a dat concesiunea unor englezi dar, în primii 20 de ani de operare, municipalitatea a reuşit scăderea preţului apei cu 10%.

Tot în ZiN veţi citi cum ne-au potcovit comuniştii cu o staţie de apă controlată de Combinat, cum guvernul Năstase a făcut-o cadou indienilor la preluarea SIDEX şi cum noii patroni ai acestuia ne vând apa de opt ori mai scump decât o plătesc către stat. Veți mai afla și cum Boc a scumpit de 10 ori apa din râuri, probabil pentru finanțarea digurilor pe care Sulfina Barbu șî Apele Române au “uitat” să le construiască…

Dar veţi afla şi cum o staţie de pompare, care să ne separe de ArcelorMittal, costă doar două milioane de euro, cum autorităţile puteau s-o construiască de câteva ori până acum – dacă ne gândim numai la zecile de milioane date pe asfaltări ce nu ţin nici cât garanţia la ele – dar şi cum Apă Canal contribuie decisiv la o apa potabilă este de 60 de ori mai scumpă decât apa brută. Iar articolul a apărut în  martie 2011, înainte de scumpirea cu aproape 100%…

apaScumpaTot Galaţiu-i „fruncea”

O comparaţie pentru situaţia de la Galaţi şi am găsit-o la Timişoara, oraş cu o populaţie de 300 de mii de locuitori. Diferenţa de la cei 250 de mii ai Galaţiului se reflectă şi în cifra de afaceri anuală a companiei locale de apă, Aquatim: 90 de milioane de lei faţă de 70 de milioane la Apă Canal, în 2011. Veniturile Aquatim au fost de 99 de milioane faţă de 73 la Galaţi, doar că profitul lor a fost de 6,8 milioane în loc de 9,8 milioane la Apă Canal, unde a crescut de trei ori faţă de 2010 şi de 18 ori (!) faţă de 2009. Deci, în perioada marilor investiții ISPA, pesedistul Gelu Stan a reușit chiar un profit excelent, cu siguranță aducător de bonusuri și prime…

Să lase mâna jos inginerii ce simt nevoia să ne combată paralela, fiindcă, și la Timișoara, structura captării de apă este asemănătoare celei gălăţene, adică 70% din apă e captată de la suprafaţă, iar 30% din adâncime. Galaţiul stă chiar mai bine, extrăgând chiar 75% din Dunăre şi doar 25% din puţurile de adâncime. Însă la ei preţul apei este  de 2,83 lei/mc de apă + 2,58 lei/mc de canalizare = 5,41 lei/mc, în timp ce la noi este de 6,46 lei/mc, cu Dunărea, Prutul şi Siretul la nas, nu doar o amărâtă de Begă.

Tarifele pentru şeici

În Germania e cel mai mare preţ la apă din lume, conform The Telegraph. Preţul pe metru cub în Berlin este de 7,50 lei/mc în banii noştri şi a fost „îngheţat” din 2008 fiindcă există riscul unor revolte, după cum subliniază aceeaşi publicaţie.

În Dubai, Emiratele Arabe Unite, ţară cu bogate resurse de apă… sărată, tariful este socotit ca depăşindu-le pe cele ale multor ţări europene. Cu toate acestea, el e doar 3 filşi (centime de dirham) pe galon, adică 6,60 dirhami pe metru cub, adică 1,37 euro. Deci 6,07 lei/mc, la cursul de 4,43 lei/euro.

Evident, mulţi vor argumenta că statul arab subvenţionează preţul la apă. E drept, dar cine consumă peste 6.000 de galoane (27 metri cubi) plăteşte 3,5 filşi pe galon (7,27 lei/mc), iar cine depăşeşte 12.000 de galoane (!) plăteşte preţul întreg – 4 filşi pe galon. Deci 8,08 lei/mc costă apa extrasă din mare, una foarte scumpă tehnologic.

Tarifele pentru „falimentari” 

Ca să vă faceţi o idee de căt sunt preţurile într-o ţară zice-se falimentară, precum Statele Unite, să studiem preţurile afişate de Uzina de Apă din Manchester, statul New Hampshire. Serviciul lor municipal de apă deservește 160 de mii de familii, a fost premiat pentru Excelență în Tratarea Apei, și e pe locul 5 în topul național al calității produsului final.

La un furnizor atât de titrat, investind consistent și constant să ajungă la o aşa calitate, preţurile sunt pe măsură:  1,344 dolari/100 de picioare cubice pentru primele 60.000 de unităţi şi doar 1,082 dolari pentru restul (!). Deci preţul este de 47 de cenţi pe metru cub sau chiar 38 de cenţi dacă te încumeţi să consumi mai mult de 1,7 mc pe lună! În bani româneşti, 1,58 lei/mc, ba chiar şi 1,28 lei/mc pentru consumatorii mai setoşi…

Şi, ca enervarea să fie completă şi cumplită, reţineţi că pensionarii şi persoanele cu venituri modeste beneficiază de reducere 50% pentru ce nu depăşeşte 2,83 mc. Iar orice client  îşi poate tasta CNP-ul şi codul facturii pentru a vedea în timp real rapoartele contabile ale companiei de apă. Cheltuielile mai mari de 10.000 de dolari sunt accesibile oricui la rubrica „Departmental Expenditures”.

Prin urmare, au dreptate cei care consideră  apa gălăţeană de la robinet ca fiind „marfă de lux”. Luxul de a accepta preţuri nejustificate. Luxul de a nu te interesa ce fac unii cu banii tăi şi patrimoniul public. Deh, nepăsarea, ca şi prostia, se plătesc!

, , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply