În această serie de materiale, nu vom încerca să demonstrăm că Galațiul este un oraș comunist. Că dacă era, poate era măcar mai bine sistematizat. Vom încerca însă să aflăm dacă Galaţiul se schimbă din rău în mai rău. Iar dacă a involua are şi conotaţii comuniste, atunci înseamnă că „roşu” poate fi înţeles ca o variantă de „retrograd” în locul burgului european promis în van.
Ca argumente, vom sublinia repere ale unui Galați cu viitorul încremenit în proiect și un trecut în degradare, mințit uneori cu un prezent superficial. Distrugeri cu girul municipalității, construcții haotice, masacrări de spații verzi, dispreţ faţă de lege şi cetăţeni, amatorism și șmecherie în loc de profesionalism și viziune.
Gunoierii se apucă de pavat oraşul
Reorganizată din SA în servicu al Primăriei de către fostul primar, Ecosal, fostă și Prest, a pavat drumul spre contractarea fără licitaţie a serviciului public de salubritate. Pe principiul ”nu ne vindem țara!” (că nu mai avem ce fura…), pesedistul Dumitru Nicolae a argumentat ”naționalizarea” cu povești de speriat copiii despre magnaţi care vor să pună mâna pe gunoiul orașului nostru.
Totala lipsă de igienă a măsurilor și argumentelor fostului combinist s-au văzut la scurt timp. Serviciul aflat la discreția edililor s-a apucat discreționar să facă legea în multe din lucrările edilitare, inclusiv asfaltarea străzilor, un domeniu cunoscut drept foarte costisitor.
Monopol de stat pe asfaltul privat
În 2010, taman după ce a finalizat un program ISPA cu multe lipsuri, nici astăzi elucidate, Ecosal s-a apucat de asfaltări. Licitează mii de tone de asfalt, de parcă ar avea utilaje, vehicule, muncitori specializați şi doar materia primă îi mai lipsea.
În iunie 2010, s-a atribuit un contract pentru 5.500 t de asfalt contra a 1.374.500 de lei. O cincime din cantitate era destinată străzilor, restul fiind asfalt de trotuare. La nici un an, Ecosal s-a apucat de asfaltări chiar de dinainte de a (ne)termina deszăpezirea orașului. În martie 2011, se încheia un nou contract, la un preț total de 1.785.000 de lei. Cantitățile însă nu mai sunt clare, fiind date ca minim 2.500, maxim 7.000 de tone. Iar proporția s-a inversat decisiv, 70-80% fiind asfalt de carosabil.
Grosul este însă antamat cu nici două luni înainte ca primarul celor trei mandate degeaba să ne lase. Pe 20 aprilie 2012 se parafează un nou contract, de 9.100.000 de lei, pentru minim 900, maxim 32.000 t. Pentru comparaţie, ca să asfaltezi strada Brăilei, între Coşbuc şi Domnească, la o grosime de 4 cm şi o densitate de 1.800 kg/mc, îţi trebuie doar 2.200 t de asfalt. Adică doar 7% din ce s-a contractat.
Pe de altă parte, 2.200 t de asfalt mai înseamnă şi aproape 140 de basculante de asfalt. Le-aţi văzut?
Doar un contract să-ţi mai semnez!
Evident, nu sunt mulți cei care se întreabă cine poate fi câștigătorul unui contract de aproape trei milioane de euro doar pentru furnizare de mixtură asfaltică. Şi asta pentru că, la oricâte încercări de a ghici ar avea dreptul, până şi comisia de licitaţie n-ar putea spune altfel decât TANCRAD srl din prima. Fiindcă, de fiecare dată, doar acest ofertant a participat… Or fi fost sarcinile din caietul de licitaţie aşa de grele încât doar el le poate îndeplini?
Cu toate că majoritatea s-ar fi aşteptat ca asemnea practici să dispară odată cu plecarea primarului septuagenar, sunt semne clare că se doreşte valorificarea la maxim a contractelor semnate generos înaintea predării ştafetei. În ciuda deficienţelor de calitate, a evidentelor lucrări conexe contractate netransparent, actualul primar pare că merge după aceleaşi principii ca şi fostul, de parcă ar cotiza la aceeaşi formaţiune politică.
În materialul următor, vom detalia evidentele indicii că furnizarea asfaltului în Galaţi a ajuns monopol privat, prin grija unui primar comunistoid şi sprijinul urmaşului său. Ultimul, departe de a face dovada unor idei liberale în administraţie, nu sare din tipar nici cât de-un penelism prăfuit, de provincie mărginaşă.
Trackbacks/Pingbacks
[…] cum scriam aici, fostul primar a dat startul contractelor cu asfalt, prin Ecosal, în 2010. Întâi 5.500 de tone, […]