Ca să nu mai aveți vreo îndoială, să credeți că-i vreo glumă, rețineți că astăzi nu mai este 1 Aprilie! Ci, la modul cel mai serios, gălăţenii ar trebui să îşi facă propria campanie pentru Primărie. Gândiţi-vă că, în ciuda a 26 de ani de bătut pasul pe loc, aceleaşi personaje falimentare vin să mai ceară o tură la butoane! De asta ar trebui ca cetăţenii să îi ia la cercetat cu boldul, să le dezumfle toate gogoşile expirate pe care ni le servesc a miliarda oară.
Pod, aeroport, autostradă pe Dunăre şi pasarele peste Inelul de Rocadă, cu fântâni arteziene curgând în cascade de pe Turnul TV. Este că vă aşteptaţi să auziţi încă o dată aceste poveşti demne de baronul Münchausen? Evident. Păi, doar n-o să fie vreun candidat într-atât de prost încât să vorbească despre nevoile imediate, dar veşnic nerezolvate: apă, căldură, transport, maidanezi, taxe şi perspectivă economică, strict şi concret.
Cum să vină actualul primar şi să ne povestească despre protejarea patrimoniului public, inclusiv cel cultural? Sau despre sistemul de încălzire centralizată şi metoda tehnică anume prin care acesta va fi ţinut în funcţiune (dacă mai este cazul) şi fără a devaliza bugetul public? Sau cum să ne dea speranţe fotbaliatorul că Galaţiul va atrage alţi investitori străini în afară de traficanţii de carne vie?
Dar cum să ne povestească un fost viceprimar despre integritatea candidatului, despre onoare şi demnitate? Dar despre proiectele fără date şi preşuri umflate, despre netrucarea licitaţiilor, supravegherea lucrărilor contractate şi reclamarea defectelor lucrărilor din bani publici în perioada de garanţie?
Sau credeţi că vreun directoraş pus în funcţie direct din postura de adunător de mingi poate să ne dea măcar vreo lecţie de salubritate, cu atât mai puțin morală? Ori ar putea să ne explice cum nu va mai îngropa sume uriașe de la buget sub asfaltul turnat pe ploaie și nici nu vor mai umbla maidanezii cu șiraguri de sute de mii de lei necheltuite-n coadă?
Ca să nu mai amintim d’alde mecanismele bou-manivelă de partid care ne predică ritos cum ar trebui s-arate transportul în comun. Asta după ce prin fața lor au trecut, bine-merci întru înmatriculare, tot felul de sicrie umblătoare cu autoaprindere (și incendiu) din mers…
Ei, bine, asemenea personaje le vom lăsa ȘI de data asta să ne spună ce este bine pentru noi? Mai rău, să le acordăm iarăși încrederea noastră pentru elucubrațiile pe care ni le servesc a triliarda oară?
Dezumflarea gogoșilor
Ca și voi, cetățenii de rând, Made in Galați nu candidează la Primărie. Și nici nu ia bani de la vreun candidat să-i facă publicitate. Asta pentru că noi aspirăm la o politică mult mai selectă decât ar putea face oricare dintre cei ce vin să vă cerșească votul: politica plătitorului de taxe.
De aceea, un singur lucru ne stă în putere, pe cât mai cinstit și realist, pe atât mai eficient: să le schimbăm discursul.
Cu ajutorul vostru, al cititoriulor, haideți să le punem în față oglinda comunității pe care ei înșiși au falimentat-o iar acum se dau salvatori pe cai mari ce vin s-o mântuiască, unul mai alb ca altul.
Haideți să-i ardem peste ochii injectați de setea puterii cu palmele pe care le merită. Să ne spună clar și la obiect ce soluții au, dacă au, pentru orașul nostru.
Vom avea același preț la apă, mai mare ca-n deșert deși noi trăim între trei râuri? Ne va mai costa căldura un secol de datorii la bugetul local? Vom plăti la nesfârșit, din taxe, înmulțirea câinilor maidanezi? Vom subvenționa la fel de deșănțat epavele transportului public de stat pentru ca șmecherii din transportul privat să evazioneze milioane de euro? Tot pe sume faraonice se vor amenaja parcuri cu hectare de asfalt, dar fără toalete, ca la țară? Vor continua cârpelile cu asfalt crăpat încă de la inaugurare? Iar demolările se vor face tot haotic, fără a se pune nimic în loc, lăsând ruine veșnice, știrbe și mizere?
Iată ce ar trebui să ne spună clar, în față, pretinșii candidați! Dar pentru asta trebuie să le batem obrazul cu cereri pertinente. Și dacă tot un nevolnic se va alege în final, efemer împopoțonat de cocarda tricoloră până la cătușele ce vor nimeri curând și Galațiul, tot avem datoria întrebărilor. Măcar să le arătăm că știm ce vrem, să nu ne mai întoarcă în față portofelul cu portofoliile lor de proiecte fantasmagorice în care nici ei nu cred.
Dar va fi pentru noi înșine un exercițiu decisiv! Pe baza lui, la alegerile anticipate ce vor veni negreșit după o curățenie generală, un candidat adevărat la Primăria Galațiului va ști exact ce are de făcut. Și nu ne vom mai amăgi alegând între un cap sec și o mână moartă.
2 aprilie 2016 at 13:38
Unde gasim un primar ca acesta pentru Galati?
https://pressone.ro/ciugud-to-be-true/
2 aprilie 2016 at 15:28
Acolo unde nu îl căutăm niciodată: între oamenii de rând, ca noi, care au fix aceleaşi probleme ca şi noi, dar şi, MAI ALES, nefiind semizei ai găştilor politice, se vor teme pentru libertatea lor şi le va tremura mâna să facă golăniile de acum. Pare utopic? Dar la alţii, de aici din România, cum de se poate?