VISE UMEDE: Cum tânjesc LIBERALII după statutul de PARTID-STAT

La ultimul eveniment politic local de anvergură, Gala Premiilor PNL laolaltă cu prezentarea candidaţilor pentru fotoliile de primari din judeţul Galaţi, filiala Partidului Naţional Liberal, prin vocea liderului său, şi-a dat arama pe faţă. Dincolo de organizarea triumfalist-fadă şi discursurile goale de orice probleme reale ale cetăţenilor de rând, liderii săgeţii fără ţintă clară au în schimb un deziderat demn de Noul Galaţi învechit în rele.

P1120063În adunarea-spectacol de la Sala Sporturilor, Victor Paul Dobre, fost ministru al Administraţiei şi Internelor, a uitat pur şi simplu de vremurile când răspundea inclusiv de siguranţa cetăţenilor, supervizând inclusiv activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Deşi renovarea Sălii Sporturilor a costat cel puţin două milioane de euro, aceasta nu este autorizată deocamdată pentru evenimente cu mai mult de 500 de persoane prezente, din cauza neîndeplinirii cerinţelor PSI.

Ei bine, la fel ca şi cei de la putere, PSD-PC-UNPR, liberalii, singurii de pe scena politică de la care cineva cu scaun la cap ar mai putea avea vreo pretenţie, nu au nici ei vreun scrupul vizavi de respectarea legislaţiei în domeniul pazei şi stingerii incendiilor. Puteţi vedea mai jos fotografii de la congresul PSD-PC-UNPR, dar şi de la recenta prezentare a candidaţilor gălăţeni ai PNL în care numărul de persoane depăşeşte cu mult cel al autorizării.

Dobre, tot cu gândul la Stan

Mai mult, în loc să le promită celor prezenţi că liberalii se vor strădui din răsputeri să găsească soluţia căldurii centralizate în Galaţi, să asaneze transportul public local sau, de ce nu?!, să rezolve problema autorizării PSI măcar pentru şcoli şi instituţii publice, genialul lider Dobre anunţă obiective politice plagiate. Şi nu de oriunde, ci din „programul” liberalului „trădător” Marius Stan, cel care a virat direct la UNPR când ordonanţa traseismului i-a permis-o.

Pe fondul unor complexe născute probabil încă de acum 25 de ani, când organiza Premiile PNL în sediul din Universităţii 6, Dobre vrea neapărat ca, la anul, să organizeze gala în „fieful” de paranghelii şi gale de cafteală ale fotbalistului dezertor, adică la Patinoar. Vedeţi în filmul de mai jos argumentaţia într-un  discurs istoric pentru panoplia politichiei de mărgăritare şi perle scăpate din plisc pe apa Dunării de Jos.

Moaşte pe gheaţă

Cam la atât se rezumă deci idealurile poate celui mai vechi lider de filială locală a unui partid istoric. Să ajungă să fie aplaudat în sala în care a ținut paranghelii deneabile pupilul său politic. Cel pe care de două ori l-a prezentat electoratului drept Albă ca Zăpada și i-a întinat așteptările printr-o trădare vecină cu porcia de caracter. P1120063

În loc să ia PDL-ul de pe maidanul unde i-a lăsat Traian Băsescu și să-l ridice la balconul elitei politice, PNL-ul se complace tot mai jos în populism ieftin amestecat cu țeluri revanșard-egoiste, ce-l separă și mai tare de electorat și-l afundă-n mizeria de care sunt acuzați la comun fariseii mai de la stânga peisajului politic. În loc să curețe dibaci și statutar pleașca portocalie de toate figurile triste și să evolueze din fuziune înmulțiți și întăriți cu oameni de reală valoare, cum speram acum un an și jumătate, liberalii s-au înţărcat la „pomul copt şi omul hoţ”… Colcăie partidul de tot mai mulţi fruntaşi ameninţaţi la cazier, candidaţi de bani-gata şi traseişti din pom în pom…

Evident, Dobre este un vizionar, ca întotdeauna. În acest ritm al evoluţiei către coteria politică în ritm de manea cu poleială etno, o Gala Premiilor la PNL la Patinoar nu ar fi decât o continuare firească. Unde altundeva decât pe gheaţă s-ar putea pune mai bine în valoare moaştele tradiţiei brătiene purtate ca stindard mincinos de cei mai vajnici şi neabătuţi urmaşi ai lui Traian şi ai Elenei?

, , , , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

Trackbacks/Pingbacks

  1. PĂCĂLICI pe voturi ► Ciumacenco tot mai CREDE că majoritatea alegătorilor INTELIGENȚI a fost la VOT - Made in Galaţi - 10 iunie 2016

    […] dezamăgiții? Ai PSD-ului, ai UNPR-ului, ai ALDE? Sau cumva sunt fix votanții pentru care loserii fluturați de Victor Paul Dobre prin fata ciumei rosii seamănă a meci […]

Leave a Reply