Primăria Galați încurajează rău-platnicii

O evacuare recentă vine să confirme modul în care Primăria „Noului Galați” încurajează bun-platnicii sau măcar pe aceia care, în ciuda neregulilor din trecut, doresc și dovedesc că vor să plătească la zi.

O chiriașă și copiii săi – două fetițe preșcolare și un băiat de clasa a IV-a – a fost recompensată cu evacuarea după un an de plăți la zi. În acest timp, mari datornici riscă să primească în proprietate spațiile pentru care au uitat să plătească.

Isofache

Meluța Isofache și cei trei copii ai săi. Foto: Viața liberă

Moștenitoarea de bună credință a datoriilor

Meluța Isofache și cei trei copii minori ai săi au fost scoși în stradă de angajații Primăriei pentru niște datorii la plata chiriei. Doar că datoriile nu erau chiar ale ei, ci ale părinților săi. Mai precis, datoria imputată de Primărie provine integral de pe vremea în care chiriaşi în casă erau părinţii Meluţei Isofache. Din momentul în care şi mama sa a murit, în martie 2013, Meluța a plătit regulat, lună de lună, chiria pe care o datora Primăriei, dovadă stând chitanțele.

Neîndurători însă, angajații Primăriei au pus în aplicare o sentință judecătorească de pe vremea când trăiau părinții Meluței. „Ştiam despre procesul cu Primăria, dar am zis că voi plăti lună de lună pentru a vedea că sunt bine intenţionată. Nu am ştiut unde să mă duc în altă parte. Înştiinţarea că voi fi executată silit a fost găsită de vecinii mei, aruncată peste gard în curte, vinerea trecută. Nu a bătut nimeni la uşă pentru a verifica măcar dacă sunt acasă”, i-a povestit femeia reporterului Vieții libere.

Casa din care s-a făcut evacuarea este situată în zona ultracentrală a oraşului, pe strada Universității, la numărul 24, la distanţă egală de străzile Domnească şi Bălcescu. Deci ar putea fi o miză imobiliară extrem de consistentă.

Câteva argumente de la obraz

Subiectul ne-a atras atenția și prin prisma considerațiilor jurnalistului Cezar Amariei, care a scris pe contul său de Facebook:

„Cum justifică Primăria Galaţi faptul că a aruncat ieri în stradă o mamă cu trei copii: chipurile ar avea datorii de 18.300 de lei. În realitate, suma imputată este sub 5.000 de lei. Plus că:

1. Datoriile, indiferent de nivelul lor, nu au fost făcute de mama scoasă în stradă, ci de părinţii ei, decedaţi între timp.

2. Conform răspunsului oferit Vieţii Libere de reprezentanţii Primăriei, Meluţa Isofache «a fost evacuată în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, datând din 2013. Motivul: datorii de 18.300 lei.» Doar că hotărârea judecătorească executată spune că «obligă pe pârâtul Isofache Costică (tatăl decedat, n.n.) la plata în favoarea reclamantului municipiul Galaţi, prin Primar, a sumei de 4.931, 63 de lei reprezentând chirie şi penalităţile aferente». La această sumă se adaugă cheltuieli de executare de 1.543,89 lei. Aşadar, datoria executată era sub 5.000 de lei (cu tot cu penalităţi), nicidecum 18.300!

3. Din 2013 (de când i-au murit părinţii) şi până în prezent femeia şi-a plătit lunar chiria şi a cerut să i se transfere ei contractul. Primăria i-a răspuns că nu se poate, că sunt datorii (care nu-i aparţin). Cu toate că nu avea contract pe numele ei iar titularii erau morţi, Primăria i-a încasat nestingherită banii. În ce bază legală?”

Șmecher să fii, datorii să ai

Ca un termen de comparație, să amintim câteva dintre cazurile în care Primăria nu s-a mai dat așa de vreun ceas (nici măcar al 13-lea, darămite al vreunor decedați) ca să recupereze sume muuult mai importante datorate.

În Raportul din 2010 a Curţii de Conturi se preciza că, numai în perioada 2005-2008, Primăria Galaţi nu a încasat din chirii echivalentul a 45 milioane de euro.

Și, atenție, suma se referă doar la spaţii comerciale ridicate cu autorizaţie de construcţie, care APAR în evidenţele Primăriei. Ce-ar fi să mai adunăm și sute de clădiri „fantomă”, magazine, chioşcuri, cârciumi de cartier, ridicate fără autorizaţie etc.? În câte cazuri, pe hârtie, este o suprafaţă de spaţiu verde, dar în realitate sunt magazine sau restaurante?

OK, veți spune, dar acestea aparțin mandatelor trecute. Doar lor? Ia să vedem ce se întâmplă de când a venit Stan!

Caz concret: cofetăria Pescăruşul. În 2007, preluată de Rompesgal SRL. De la 55 mp inițiali, a ajuns la 3.000 mp prin construcţii suplimentare fără autorizaţie. Paguba evaluată din 2008 până acum ar fi de peste 150.000 de euro la chirii modice de 5,5-7 lei/mp, cum practica Primăria. La cât se ia pe adevărata piață imobiliară, ți se face părul măciucă când stai și socotești.

CofetariaPescarus

Cofetăria-restaurant-terasă-salon de nunți Pescăruș. Foto: Ziarul de Investigații

Alt caz: Cozamin. Teren de 8.300 mp la intrarea în Galați unde hectarul se vindea cu 3-4 milioane de euro și cu siguranță criza nu l-a scăzut sub jumătate din preț. După ce ani de zile a uitat să plătească redevențele la concesiune, patronului firmei de confecții (unde mai fac angajatele câte o grevă spontană) i s-a dat terenul cu 12 euro/mp. Adică 0,8 ha la doar 100.000 de euro. Adică nici a douăzecea parte…

Despre clădirea Asociaţiei “Saturn 2005” (cea din care fac parte Mircea Marossy, ginerele senatorului PC Eugen Durbacă, Ion Ştefan, fost consilier judeţean PC, acum consilier PDL, firma cumnatei vicepreşedintelui PC Galaţi Eugen Găvan, cea a consilierului PNL Mihai Manoliu), din Țiglina I, clădire care deja a „furat” și o bucată din stradă și și-a „preschimbat” autorizațiile de la P+4 la P+7 vreți să vorbim?…

Evacuați-o pe Meluța! Din cauza unora ca ea a murit cinstea în oraș!

, , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply