România, campioana ratărilor

3 noiembrie 2014

Editorial, General, Politic

În turul 1, mii de cetățeni din diaspora dar și din interiorul granițelor, au rămas pe dinafară. Pe dinafara secțiilor de votare și, mai ales, a dreptului lor inalienabil la a-și exprima opțiunea politică.

Printre ei, majoritatea sunt cei care au crezut că în România e atît de bine încît au plecat să-și cautele binele în altă parte. Dar și cetățeni care vor avea cea mai mare parte a vieții lor, de după studenție, de tras de pe urma a ceea ce se culege și alege astăzi din urne

Atitudinea presei

Matei Dobrovie – Epochtimes-România.com

“Aceşti alegători indignaţi pe bună dreptate de sfidarea autorităţilor PSD ar putea să facă diferenţa în turul doi şi să-l trimită pe Victor Ponta acasă să mănânce pop-corn.”

Greșit, Matei Dobrovie! Nu putem face diferența în turul doi pentru că încă nu s-a terminat turul unu.


Andreea Sepi – Contributors.ro

“Dar n-aveţi grijă, la turul doi vom fi mai pregătiţi. Nu scăpaţi de noi. Suntem ca râia. Ne întindem pretutindeni. Am cucerit Europa, putem, la o adică, recuceri şi România. Numai să mai vrem.”

Total greșit, Andreea Sepi! Dacă validăm turul unu, sîntem doar o rîie și atît!


România Liberă titrează pe prima pagină, pe fotografia lui Ponta și Iohannis: “Finală de foc”.

VotDiaspora

Total greșit, România Liberă! Nu poți susține că există “finală” cînd semifinala a fost aranjată, trucată, trunchiată sau cum vrei să-i spui.


Rodica Culcer – RodicaCulcer.ro

“… ne mobilizăm pentru un asalt final, peste două săptămâni, asupra nesimțirii ridicate la nivel de politică de stat. Până atunci, dăm cu pietre din toate pozițiile asupra guvernului. De acord?”

Parțial de acord, stimată doamnă! Nu avem dreptul să validăm un tur de scrutin, fie și declarativ, atîta timp cît nu am votat cu toții. Eu cred că suntem conştienţi că, dacă acceptăm această mizerie, vom fi noi cei atacați cu pietre. ProtestMAE

Atitudinea oamenilor politici

Klaus Iohannis

Au rămas foarte mulți oameni în diasporă în fața secțiilor de votare, fie din cauza timpului, fie din cauza faptului că nu au existat formulare suficiente. Au rămas, se pare, în țară foarte mulți studenți care din motive de proastă organizare nu au putut să voteze. Îi încurajez pe toți să meargă și în turul doi să voteze”

Total greșit și rușinos, domnule Iohannis! Mă încurajați să merg la vot ca să-mi arătați a doua oară că votul meu nu contează? Dacă acceptați rezultatele turului unu sînteți complice alături de Ponta la această fraudă. Veți cîștiga alegerile turului doi detașat, dar peste dumneavoastră va plana tot timpul această nedreptate pe umerii căreia ați ajuns președinte. Ar fi onorabil și bărbătește din partea dumneavoastră să refuzați primul tur și să cereți reluarea votului!

Vă pun alături de Iliescu ca să vă fie clar cu cine vă va compara electoratul în viitorul apropiat dacă acceptați acest tur de scrutin!


Ion Iliescu, vorbind despre Ponta și Dragnea:

“… se laudă cu rezultate care sunt obţinute prin metode aflate la limita legalităţii dar într-o bună zi, toate acestea vor fi plătite cu vârf şi îndesat.” – comisarul.ro

Iliescu este atît de murdar încît cataloghează această fraudă pe care o vede LIVE întreaga Europă ca fiind la limita legalității! Așa vreți să ajungeți, domnule Iohannis?

, , , , , , , ,

About Meneopol (Daniel Bogdan)

"... La ce să dai hîrtia cu şiruri numărate Pe-a caracudei labe, păroase, nespălate, Să pierzi a ta viaţă şi creierul să-l storci Zvîrlind mărgăritare în troaca unor porci..." Mihai Eminescu

View all posts by Meneopol (Daniel Bogdan)

Trackbacks/Pingbacks

  1. Protest la Prefectura Brașov pentru alegeri libere. Diaspora nu a fost lăsată de voteze! | Manuel Cheta - 4 noiembrie 2014

    […] lucru este de ținut minte: alegerile din turul I nu s-au terminat, nu au apucat toți să voteze, tocmai de aceea se cere anularea alegerilor. Ponta bănuia că […]

Leave a Reply