România LA ZID | De unde a VENIT ȘI ÎNCOTRO se duce GLONȚUL

Încă mai auziți șuieratul? Nu, nu vi se năzare. Ne-a trecut glonțul  pe la ureche! România mai avea puțin și intra într-o situație mai gravă decât a fost chiar și la începutul negurii din ’90.

De fapt, pericolul nu a trecut încă. Rafala e încă în zbor și, ca într-un cadru din Matrix, vătămarea ce-o vom resimți depinde foarte mult de direcția în care ne înclinăm tâmpla judecății sub curgerea lentă, zi după zi, a evenimentelor.

Foarte mulți nu au realizat ce însemnau modificările aduse de ordonanța 13 pentru traiul de zi cu zi, pentru oamenii de rând, dincolo de soarta marilor corupți. Aceia, dacă e să scape, oricum au șanse mari la câți bani au să învârtă legea pe degete cu mâna avocaților dibaci la care au acces.

Grațierea sau amnistia sunt doar rele minore în comparație cu noianul de fărădelegi, cârdășii și arbitrariu favorizate de dispariția abuzului în serviciu din sfera infracțiunii.

Orice solicitare nedorită sau măcar incomodă autorităților statului, de la o simplă adeverință, autorizație, aprobare la măsuri și decizii complexe care afectează comunități întregi puteau fi sortite unor interminabile litigii civile, cu ani depași pierduți prin instanțe, costuri pe timbre și taxe judiciare, expertize, onorarii.

Mă mir că nici presa nu a sesizat la ce abuzuri ar putea fi supusă, mult mai mari decât până acum. Fiindcă refuzul la solicitările de informații publice e una, se soluționează în contencios administrativ. Dar toate șicanele, de la costurile adesea prohibitive ale copiilor după documente până la tergiversarea, răspunsurilor, trunchierea sau chiar secretizarea lipsită a multor informații țin toate de abuzul în serviciu. A se vedea cazul Gabriel Oprea și secretizările aberante ale documentelor achizițiilor din MAI, dar nu numai.

Nici nu mai are rost să detaliem ce s-ar fi întâmplat în zonele unde și-așa legea este destul de relativ aplicată, în pete de feudalism greu de șters de pe harta României postcomuniste. Gândiți-vă numai cam cum ar fi funcționat lucreurile prin satele românești, de exemplu, unde, dacă vor, primarul, inspectorul agricol și secretarul Primăriei fac legea fiindcă oricum tot mai puțin contează  viii când morții votează…

Parfumul din vremea lui Iliescu

Am văzut la recentele proteste o pancartă din care Iliescu îl persifla pe Dragnea cum a putut el să înlocuiască minerii cu ultrași. Dincolo de glumă, oamenii nu l-au uitat pe bătrânul criptocomunist: “Iliescu arestat pentru sângele vărsat”. Gălățenii strigau la fel acum, la un sfert de veac de la Piața Universității, ca atunci când susținătorii locali, adunați tot la Monumentul Eroilor, îndurau scuipații celor care, de-a lungul “domniilor” pesediste, s-au cocoțat apoi pe diverse funcții locale sau au ronțăit măcar niscaiva sinecuri sau avantaje.

Am realizat, în această analogie, că nici Iliescu n-a avut tupeul ăsta. A înscenat prin interpuși, gen securiști deghizați sau cozi de topor precum Miron Cozma, oprobiul popular al majorității. Cu tot felul de șicane și persecuții la adresa presei libere și opozanților, a driblat legea. Dar n-a îndrăznit s-o dea jos de la locul ei. În schimb, Dragnea et comp. n-au avut nicio sfială să elimine paragrafele juridice care-i țin de încheieturile mânilor lungi și febrile. Ceea ce „cinstitul și săracul” Iliescu măcar mai mima, Dragnea ține să demonstreze că nici nu suportă – ”corruption = bullshit”.

Nici măcar în vremea lui Iliescu nu și-a „furat” România asemenea admonestări din partea Occidentului. În mare parte deoarece nici nu se știau prea multe detalii la acea vreme despre evoluțiile sociale și, mai ales politice. Informația circula mai lent, iar limpezirea ei cu atât mai mult.  Iar România nici nu era în NATO sau UE, aceste apartenențe reprezentând acum c hiar circumstanțe agravante. Inclusiv pentru aceste organisme, al căror membri suntem șl care, într-un fel, răspund și ele de evoluțiile (sau involuțiile) democrației din spațiul românesc.

„PSD – ciuma roșie”

Cu atât mai puțin în vremurile recente putem exemplifica vreo altă poziționare atât de dură și comună a celor patru țări „lideri” de facto ai UE (Germania, Franța, Belgia, Olanda) și a liderulu NATO (SUA) alături Canada cum a fost cea la adresa Guvernului Grindeanu, imediat (1 februarie) după emiterea OUG 13. Nici mai mult sau mai puțin „derapatele” Ungaria și Polonia nu și-au „furat-o” în termeni atât de categorici, inclusiv explcita amenințare cu tăierea cofinanțărilor europene. Absolut normal, în fond, într-o țară în care controlul cheltuirii banului public ar deveni doar un „moft” juridic, în „civil”.

Practic, România a fost pusă la zid. De cei care vor s-o… fure, ca să o luăm mai pe de-a dreptul. Și urma să fie pusă și la colț, pe coji de nucă, pe bună dreptate, de lumea civilizată, incompatibilă cu apucăturile de Ev Mediu timpuriu ale unor feudali care confundă Consiliul Europei cu județeana de partid.

Glontele împușcării în propriul picior, cel al statului de drept, al domniei legii, a fost tras însă prostește, nesocotindu-se conștiința dar mai ales inteligența unui popor atipic geografiei sale neprielnice. Liderii ALDE-PSD au dovedit nu doar că nu respectă ființa națională a românilor („Nu vrem să fim o nație de hoți!”), dar nici nu au mare habar despre cum ar putea ea reacționa în momente critice („Noi de-aicea nu plecăm…!”), adesea ca în fața unei epidemii mortale (PSD – ciuma roșie!”) care cere măsuri radicale.

Pentru asta, fdar și pentru cele de mai sus, poate ar fi cazul ca și Partidul Social-Democrat – la fel ca bietul PNȚ-CD, dar în acest caz pe bună dreptate – să dispară la coșul de gunoi al istoriei. Atât pentru binele românilor în general,  dar și pentru cel al unoar dintre proprii săi membri. Dar vorbim despre asta curând, mai în detaliu.

, , , , , , , , , ,

About Anghelos (Mihai Angheluță)

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos (Mihai Angheluță)

No comments yet.

Leave a Reply