S-a urcat coabitarea în copac!

16 mai 2013

Politic

ALBĂ CA ZĂPADA ŞI LIMUZINELE NEGRE

Când te faci frate sau cel puţin tolerezi tot felul de nepăsători, să te aştepţi ca, într-o bună zi, ţinta nepăsării lor să fii chiar tu. Toleraţi încă la butoane, Băsescu şi ai lui fac ceea ce ştiu mai bine: se îndurerează profund de banul public, moralitatea politică şi, în general, de regulile statului de drept.

Tatăl Albei ca Zăpada politice, Sebastian Lăzăroiu, şi mama reformei învăţământului cu diploma de bacalaureat la blat, Daniel Funeriu, şi fiul ploii de stele, Cristian Diaconescu, au venit să lanseze filiala gălăţeană a Mişcării Populare şi, evident, băsiste. Ultimii doi, fiind şi consilieri prezidenţiali cu rang de miniştri, nu s-au putut teleporta altcumva decât cu Mercedesurile negre, de serviciu.

FuneriuÎntrebaţi de sănătate în chestiunea transportului, răspunsul către jurnalista Vieţii libere a fost „Totul este transparent. Ne punem singuri combustibil”. Ca şi cum uleiul, cauciucurile, asigurarea, rovigneta, spălatul maşinii şi mai ales şoferul şi amortizarea maşinii ar fi gratis. Aveam pretenţii măcar de la Funeriu, ilustrul posesor de două Jaguaruri identice, să aibă mai multă demnitate…

Dar acesta e avantajul coabitării cu cine trebuie, mai exact cu şeful Guvernului. Maşinile sunt ale SPP-ului iar acesta ţine de Guvern, aţi ghicit!…

POPA SE BUCURĂ LA POMANĂ PE BANI PUBLICI

La Galaţi, coabitarea e la nivel de… coaliţie. Fiindcă pe gălăţeni nu i-a asuprit nimeni mai abitir ca PSD-ul în ultimii… 23 de ani.

Cum primarul penelist coabitează fără să crâcnească cu şmecherii trandafirii în obraji şi blazon, viceprimarul PSD Florin Popa n-a avut vreo reţinere să plece în plimbare în Germania, pe bani publici, după cum relatează pe surse jurnaliştii de la Viaţa liberă.

Aceleasi surse susţin că motivul deplasării ar fi vizitarea producătorului de freze pentru săpat tuneluri, Herrenknecht AG. Ca şi cum Primăria ar avea de gând să se apuce ea însăşi de construit un tunel pe sub Dunăre deşi nici la demolat garaje nu se pricepe… Sau ca şi cum, dacă ai vrea să afli cât de bine funcţionează un utilaj, nu te-ai duce să-l vezi la treabă, în teren. La construcţia noii linii de metrou din Drumul Taberei, de exemplu.

Însă Bucureştiul nu e o destinaţie de aşa fiţe precum Germania. Aşadar, daţi fuga să vă plătiţi impozitele şi în avans dacă se poate că vorba aia: coabitare, coabitare, dar indolenţa e pe bani.

, , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply