Spiderman a dat în mintea blondei. Ruşine, Elena Udrea!

18 aprilie 2013

General

Cine își putea imagina acum patru ani, când a debutat campania Romania – Land of Choice, că grozăviile imagistice prezentate pe post de campanie publicitară de ministerul Elenei Udrea vor prosti pe careva? Ei bine, iată că cine se pune cu blondele dă în mintea lor.

Pentru cei cu memoria mai restrânsă, îmi permit să reamintesc celebrele spoturi în care Năstase, Nadia și Hagi măritau româncele cu câte patru gagii odată, fluidizau traficul cu zebre copitate sau așteptau să pice mălăiețe roadele turismului lu’ pește atârnat prin copaci…

spiderman1Ei bine, campania a găsit cel puțin un adept ad literam. Spiderman vrea și el să spânzure niște fonduri europene prin copacii Gârboavelor. Iar presa a consemnat sec și apoi a trecut mai departe peste acest proiect european de excepție, vajnic continuator al tradiției pânzarului care nu merge nici vâslit pe mal și al muzeului țărăniilor din răchită de sute de mii de euro. 

Contaminat probabil de la blondele pe care le-a înfruntat în șușanele tv, doctorul-președinte pare că a dat în mintea blondei prezidențiale. Bacalbașa vrea să anestezieze portofelul coanei Europa cu un Muzeu al navigaţiei fluviale şi pescuitului fix în pădure, lângă altă butaforie, Muzeul satului.

SCRUMBIE LA CORT POLITICO-ECOLOGIC

Întrebările de bun-simț, referitoare la amplasarea muzeului, n-au rost a fi puse că oricum nu le va răspunde nimeni. Unde naiba să toci așa o captură record de euroi dacă nu într-o pădure, să nu te vadă vreun contribuabil cârcotașa sau careva de la presă. Au mai sugerat și alții locații mai potrivite, gen malul Dunării, în fostele Pescării ale Statului din capătul Cheului Istoric sau măcar la Zătun ori Vlădești, că tot s-au mai tocat acolo bani europeni pe investiții gen vile cu circuit închis, de partid.

Pe aleși, în schimb, i-a durut în… crâng de sugestii și au votat covârșitor, cu ciocul deschis ca pelicanii la baltă, proiectul Bacalbașei albite în cerul figurii.

Doar o rugăminte dacă se poate: la banii ăstia, să se prevadă și un cort atotcuprinzător în muzeul lu’ pește. Poate se țin acolo, indiferent de vreme, și festivalurile de scrumbii sau alți pești politici, măcar să se aleagă și orașul cu un aer mai puțin poluat de fripturiști…

Peștele de la dosar se-mpute

, , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

Comments are closed.