Tărâmul lui Epicur!

4 septembrie 2014

Administrație, Timp liber

„Daca nu te poți mulțumi cu puțin, nu te poți mulțumi cu nimic”. Epicur (filosof grec, secolul III înainte de Hr.)  

Am aflat că, după ce s-a închis Plaja Dunărea – o jenă de locație ce cu greu se poate numi plajă într-un oraș de secol 21 – gălățenii încă se duc acolo să se perpelească pe uscat. În nisipul murdar, plin de pietre și chiștoace, fără dușuri, fără bazine și – cel mai important – fără grupuri sanitare.

Motivul? E gratis! Dacă s-a închis Plaja din ordinul inspectorilor DSP, cei de la ADP nu mai încasează taxa pe soare, praf și vânt. Iar gălățeanul nostru, epicurean desăvârșit – fără să știe asta! – e mulțumit. Tot ce e gratis, fie el prost, second-hand, mestecat o dată, dat în silă și milă – în campaniile electorale – e bun! Așa că, la două săptămâni de la închiderea aglomerării de nereguli din zonă, mai sunt încă nostalgici care fac plajă acolo: stau câteva ore în bătaia soarelui, se stropesc cu bidoane cu apă, mănâncă din traistă, își fac nevoile în tufișurile de pe malul Dunării – ecologic, ar spune unii – și apoi se duc acasă, bucurosi că s-au bronzat gratis. Și fără să mai asculte manelele tradiționale de la dughenele din zonă (singurul câștig de la închiderea Plajei!). Ce-i interzis dar gratis e mai bun decât ce-i permis dar cu taxă!

bazin valuri paragina 22Foto: Bogdan Codrescu, Viața liberă

Un cetățean european cu drepturi ar fi cerut socoteală OPC-ului, DSP-ului și altor instituții responsabile că l-au lăsat să colcăie în mizeria de la Plajă Dunărea încă un sezon! Ar fi dat în judecată pe cineva, ar fi cerut daune! Noi, însă, intrăm prin spărtura din gard, fericiți că nu e paznicul acasă, pentru a ne mai scălda în praf o zi din viață!

Epicurieni până în dinți!

Epicur ar fi fericit! Că filosofia lui e atât de bine aplicată, taman aici, la Galați, unde a propăvăduit și Sfântul Andrei. Că cetățenii acestui oraș sunt senini, tocmai pentru că se mulțumesc cu nimic. În Orașul Fericirii și politicienii sunt mulțumiți. Că pot promite nimicuri, ca mai apoi să facă nimic. Când nimeni nu te trage de mâneca pe stradă, de ce să faci mai mult? Oamenii nu-și doresc – înțelept! – nimic din ce NU pot avea. Non-hedoniștii noștri, că să evite durerea, nu vor pod peste Dunăre, nici aeroport, nu vor străzi late, cu șase benzi și bine asfaltate. Nu vor parcări, căldură la iarnă, servicii civilizate și locuri de muncă. Și nici o plajă în mijlocul orașului înconjurat de ape care chiar să arate ca o plajă!

Își doresc doar câte ceva gratis, din când în când. Fie un concert în aer liber. Fie o găleată inscripționată cu niște litere. Fie o sacoșă cu de-ale gurii! Nici în visele lui, filosoful grec nu și-ar fi imaginat o lume atât de perfectă! În orașul lui Epicur, ataraxia, absența tulburării sufletești, e împărtășită deopotrivă de asupritori și asupriți.

Fericiți cei care nu-și doresc nimic? Nu prea!  

VREM PREA PUȚIN! Aici e problema. Ne mulțumim cu firimituri. Și găsim întotdeauna motive pentru asta. Cârcotim dar nu cerem socoteală, comentăm dar nu punem mâna pe bubă. Plătim cele mai mari biruri din Europa dar ne strângem umili haina în jurul nostru atunci când vine vorba de spațiul personal. Ne ascundem în spatele expresiilor românești: „Las’ că merge și-așa!”, „Așa a fost să fie!” când, de fapt, ar trebui să ne cerem drepturile. Preferăm să intrăm gratis într-o locație închisă, unde cel puțin din mândrie nu ar mai trebui să călcăm cu anii! Până nu se transformă într-un AquaLand, așa cum a fost promis. Tot într-o campanie electorală!

7c598d0c22e68cae3745559ffad54031_XLAqualand sau No man’s land? Foto: Viața liberă

Ne mulțumim cu puțin! Și arătăm asta prin toți porii. De aia avem administrația pe care o avem, școala și educația de acum, medicii din spitale, elevii din licee, partenerii de acasă, serviciile prost plătite și copiii de care nu mai suntem mulțumiți. Culmea, nici fericiții lu’ pește nu suntem! Deși în teorie ar trebui să fim! Unde greșim? Unde a dat rateuri filosofia grecului? În momentul în care s-a găsit, în capul nostru, probabil, cu resemnarea mioritică…

Ar trebui să cerem mai mult de la noi. Și la fel de mult și de la alții. Mi-e greu să cred că suntem atât de săraci încât să nu ne mai permitem nici măcar atât, luxul unor minime așteptări de la viață!

, , , , , ,

4 Responses to “Tărâmul lui Epicur!”

  1. Ramona Const Says:

    Aveti libertatea spiritului si curajul de a va exprima. Ma bucur ca am gasit articolele dumneavoastra. Multumirea asta cu nimic, eu o percep ca pe o incremenire, ca pe o anestezie psihica si apoi fizica. O lipsa totala de energie, ca un corp vlaguit. Si incep sa cred ca au disparut (voit) acei oameni care ar fi fost in stare sa conduca, sa catalizeze energiile risipite de acum.

    Reply

  2. Johnescu Says:

    Eu, un individ amarat, nu-mi permit cheltuieli de judecata, nu cunosc legislatia, nu-mi cunosc drepturile. Voi, jurnalistii, cei care levitati prin si pe langa sistem, sunteti mult mai informati, potenti financiar, expusi.
    Faceti voi plangeri la orice institutie abilitata sa verifice, amendeze, sanctioneze.
    Eu, cetatean turmentat, nu stiu ca la plaja trebuie sa fiu respectat, acasa sa am liniste, la munca siguranta (vis-a-vis de accidentul de zilele trecute de la caminele studentesti). Daca organele nu-si fac treaba din proprie initiativa, ajutati-i, impingeti-i de la spate. Sanctionati-i verbal (sau in scris, na).
    Pe langa cetateanul de rand, ala sanatos, cu putere de munca, dar ignorant, mai e o categoria defavorizata pana la Dumnezeu si inapoi: oamenii cu handicap! Indivizi care sunt de fapt condamnati la o viata intre 4 pereti, pt ca, indiferent de etajul la care locuiesc, strazile, trotuarele, intrarile in institutii de orice fel le blocheaza orice fel de mobilitate.

    Reply

    • Anghelos (Mihai Angheluță) Says:

      Johnescule, ca jurnaliști, adică unii care au tot atâta spirit de observație dar și conștiință ca și tine doar că le și exprimă în scris ceva mai elaborat, noi putem să semnalăm doar. Ca simpli cetățeni, precum ești și tu, putem face tot atât cât și tu poți. Adică nu mare lucru. Dar împreună… e-he, cred că aici e soluția!…
      Problema e că spiritul asocierii indivizilor în grupările care constituie adevărata societate civilă a cam dispărut. Sau, mai bine zis, a fost ajutat să dispară prin lehamitea sădită de variațiunile pe aceeași temă propuse de diferitele grupări conducătoare, pompos numite partide, organizate de fapt mai mult sau mai puțin ca găști.
      Însă, dacă trendul vizibil de la o vreme, început cu demonstrațiile pe gerurile de acum câțiva ani, continuat cu inițitive gen „Uniți salvăm”, cu protestatarii aparent haotici dar dârji de la Pungești, asocierile mai de nișă precum Grupul Șoferilor din Galați sau alte „colecții” de intrese personale reunite pentru un interes comun, s-ar putea ca „trădătorii” voturilor de încredere să aibă curând o mare problemă. O problemă cu votanții care aleg să se încreadă în propriile forțe. Sau, pentru început, cel puțin o serioasă concurență…
      Așadar, cheia e tot la noi, în a găsi mijloacele de a ne apropia unii de alții cu tot cu inițiative…

      Reply

  3. Johnescu Says:

    Da Mihai, ai dreptate, sunteti la fel ca restul cetatenilor, doar cu ceva „muschi”. Adica voi chiar puteti merge la primarie, prefectura, OPC, ITM, samd, sa puneti o intrebare si chiar sa fiti luati in seama. Eu nu pot face asta fara sa risc a fi scos in suturi din institutie. Voi aveti si puterea de a educa natiunea in privinta drepturilor si obligatiilor. Eu ii pot educa doar pe cei din cercul meu intim.
    Ai dreptate si cu puterea grupului. Insa, atat timp cat comunismul si momentul ’89 nu s-au racit bine in mentalul colectiv, romanul va fi reticent. Lucrurile se vor schimba sigur, incet, dar sigur. Daca societatea devine constienta de puterea pe care o are, atunci s-ar putea ca schimbarea sa fie mai rapida.

    Reply

Leave a Reply