TOVARĂȘII de pe Domnească ► PSD Galați își STILIZEAZĂ sigla cu TOPORUL

Cred că abia aștepta Pucheanu Ionut să dezbrace salopeta de la Ecosal și să arate și el ce poate, precum părinții săi politici, și chiar mai mult decât atât. La umbra costumului Armani al fostului director Ion Ionescu, plantat discret și strategic  de la Direcția Tehnică a operatorului de salubritate, cred că a salivat copios patru ani la vederea puterilor de distrugere ale lui Marius Stan.

Fotbaliatorul ratat deghizat în edil competent, la cravată, hăcuia spaţii publice în favoarea cârciumii de familie, desfunda străzi, demola garaje, ciuntea clădiri de patrimoniu, rădea bugetul public dar şi teii Domneascăi. Iar el, tânăra speranţă a politicii pesediste de la malul gârlei vămuite și aia în stil pesedist, ziua în amiaza și bacul mare, trebuia să se limiteze la ce aruncaseră deja alţii – resturile, gunoaiele sau câinii nimănui de la Ecosal.

Aşa încât, începutul de mandat al fostului băiat de mingi al fundașului cu capul gol este marcat, victorios, amintind de marcajele vagabonzilor fără lesă pe la diferite trunchiuri.

Cine n-a plantat un pom

…ăla nu e om, zice un proverb. Dar poate fi primar, zice votul otova dat de gălățeni în diverse Duimineci ale Orbului, și astfel poate ajunge să taie mai mult decât au plantat generații întregi.

Iar ditamai partidul înflorit idilic la umbra unor flori nobile, trandafirii de pe siglă, se poate face remarcat tăind teii. Și nu orice tei, ci chiar aceia simbol-al-orașului, remarcați și de Eminescu pe strada Domnească, stradă pe care, de peste 60 și prea mulți ani, sălășluiesc niște tovarăși veniți cu tancul, pluta sau alte origini sănătoase. Chiar din fața sediului PSD, un bătrân tei falnic, aparent mult mai sănătos la trunchi și coroană decât mulți conducători democrați la ideologie și mansardă, a căzut pradă drujbelor, pe șestache, probabil în puterea nopții și a somnului națiunii…

După cum se vede în filmul de mai jos, chiar nemulţumirea vizibilă a unei persoane din zona de vârstă a fan(atic)ilor celor trei trandafiri ne-a condus la macabra evidență. Dacă asta înseamnă respectul pentru generaţiile vârstnice, eu, în locul lui Ion Iliescu, mi-aş face griji mari pentru buruienile care mi-au crescut în umbră. Mai ales că vin vremuri electorale grele şi este destul lest şi putregai de aruncat peste bord. De exemplu, dosarele mineriadelor şi ai morţilor de după 22 par a fi tot mai des și mai insistent ciocănite de brațul justiției…

sigla modificata

Unde stă buturuga să le stea și procentele

Oricum, până una-alta, aș vrea să văd acum că sar Agenţia de Mediu, Garda de Mediu și alte instituții de tăiat frunza la trandafiri și alți boscheți politici. Că tot s-a lăudat doamna ministru Paşca-Palmer că va institui o altă procedură de avizare a tăierilor de arbori. Eu nu cred că s-au respectat nici cele în vigoare, dar ăsta e alt ceai de floare de tei…

Până la dovada clară că acest copac chiar avea ceva boală sau măcar avizele erau în regulă de la instituţiile competente, îi fac o urare PSD-ului gălățean: să-i scadă procentele la vot fix până la nivelul buturugii bietului tei care-i umbrea spinii trandafirilor de pe firmament.

De fapt, la câte gogoși politice cu dulceață de trandafiri ne-au servit, nu pot să-mi dau seama cât de inteligent trebuie să fie un cetățean major și vaccinat să nu realizeze că de 26 ne-am ales doar cu spinii. Dar, mai știi, poate că înșiși cei din filiala gălățeană s-au săturat de deghizarea plină de dulcegării, renunțând să tot pozeze în nevinovați cultivatori ai tufelor parfumate din grădina căreia mulți îi tot sar gardul…

Și atunci au decis să dea odată cărțile pe față, în special cele de materialism-dialectic și comunism cu față fără blană. Iar sigla partidului să se lepede de dulcegării, ieșind curajoasă la cotonogeală cum cere tradiția, cu bătrâna seceră, indolentul ciocan și coada de topor de generație nouă, râvnind la primul loc din haită.

N.B.: Textul de mai sus, pentru cine nu s-a prins, este un pamflet. Pentru cei fără simțul umorului, recomandăm, așadar, îngurgitarea ca atare.

, , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

One Response to “TOVARĂȘII de pe Domnească ► PSD Galați își STILIZEAZĂ sigla cu TOPORUL”

  1. Cpntra Says:

    Stiti f bine cine o face(cine a inceput crima asta) si taceti ca r in iarba! Ori spuneti tot, ori nimic. Mai bine povesti de amor!

    Reply

Leave a Reply