BISERICUȚA POLITICĂ: Se (Bo)botează CREDINŢA întru DUMNEZEII locali

Ceremoniile organizate în acest an de Bobotează au ilustrat încă o dată etatizarea Bisericii Ortodoxe Române. Dincolo de credinţă, smerenie şi puritate sufletească, Preafericitul Arhiepiscop al Dunării de Jos şi ierarhii din subordinea sa au ţinut să arate credincioşilor cât de strânsă este legătura dintre preacucernicele feţe bisericeşti şi  feţe-feţele preacurvitei politichii locale.

Primul lucru de care se lovea orice participant la Bobotează în zona Elice era nivelul de securitate a șmecherilor și blocare a traficului mult mai în amonte decât ar fi fost cazul. Nu se putea ocoli pe la Elice nici măcar prin partea dinspre hotel Vega și blocurile P, doar oficialii politici și apropiații lor putând intra cu mașinile până la locul ceremoniilor.

Iar când colo, ce să vezi! Nu erau mai mult de câteva sute de oameni strânși să asculte predica fiindcă grosul așa-zișilor enoriași era pe faleza inferioară. Oamenii erau mult mai interesați de manifestările frizând obiceiuri ancestrale, păgâne, decât de cuvântul (singular eufemistic, evident) interminabil al vălului palatin mare colecționar de vile și palate. Semn că nici biserica de la Dunărea de Jos nu mai are ratingul de altădată în ciuda traficului (inclusiv al istoriei) blocat cu largul concurs al autorităților.

Garduri metalice cât cuprinde – să fie și de rezervă – polițiști, jandarmi și împingători de serviciu mai rău ca după atentatele de la Paris în Place de l’Étoile. Deşi aduseseră agheazmă în cantităţi pantagruelice, în căzi uriaşe precum vinul de duzină toamna, organizatorii le îngrădiseră cu uniforme țanțoșe şi garduri cât vezi cu ochii, înspăimântaţi de asediul bieţilor enoriaşi cu sticluţe de jumătate de litru.

Slujitorul uns (cu toate alifiile) al Domnului

Dincolo de penibilul unei slujbe cu așa-zise accente retorice între psihedelic și psihosomatic, s-au putut remarca aşezarea strategică în peisaj a înalţilor prelaţi dar mai ales a politicienilor pe care aceștia au ținut să-i onoreze maxim, până la servilism de-a dreptul.

Deasupra soborului de preoți, cine credeți, măre, că stătea? Evident, gașca de politicieni! Nu conta de la ce partide veneau, că sunt adversari în deja declanșata campanie pentru Primărie – se aliniau perfect, ca o castă domnitoare, unii și cu progeniturile după ei (vezi Pîslaru jr. lângă deputatul omonim), să le arate cum se văd mujicii când le scuipi aroganța în cap, de sus.

Ce-o fi fost în capul celor care au stabilit dispunerea tristelor fețe ale politicii mult deasupra celor ale preafericiților bisericii? Că până la Dumnezeu te mănâncă dumnezeii locali?

Peste toate, arhiepiscopul Casian părea că pluteşte cu deferenţa unui uns, nu slujitor al Domnului. Descindere cu deschizători de drum şi onoruri, dar şi căzi de agheazmă aliniate şi străjuite după un protocol ce amintea de întâlnirile unui tovarăş de demult cu şoimii, pionierii şi alţi tineri „de nădejde” ai patriei. Şi, bineînţeles, ca la ultima cuvântare în Galaţi a oratorului de tristă amintire (Casa Sindicatelor, 1987 parcă…), auditoriul, dincolo de primele rânduri de… fani, auditoriul se plimba nestingherit, stătea de vorbă sau pur şi simplu privea în golul interminabil al predicii monotone ca un discurs şi lungi ca o zi de post.

În faţa unei asemenea falsităţi evidente, cu aghezmuiri la nimereală, în ritm de fanfare şi cu alai pestriţ de credincioşi, păcătoşi şi chiar pre-lege-călcători, nici nu-i de mirare că ziua Botezului Mântuitorului a ajuns mai degrabă un prilej decât o sărbătoare în sine.

O bună ocazie de paradă, de campanie electorală, de păcălit oameni de bună-credinţă sau pur şi simplu de căscat gura, după caz. Când vine vorba de smerenie, împăvare sufletească sau cel puţin tradiţie cumsecade, căutaţi mai bine la părinţii pe care-i îndrăgiţi în propriile parohii. Mai ales că, acolo, apa sfinţită nu trebuie luată din vecinătatea contaminantă a politrucilor.

P1110991

Mai jos, un film al festivităţilor cu momente cel puţin rizibile la 0:22, 0:41, 1:38, dar mai ales 2:40, 2:56 şi 3:44.

https://youtu.be/ch_N_xCSpfQ

, , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply