Viaductul pentru combinat, altă formă de ajutor de stat mascat?

Astăzi, 26 iunie 2015, în jurul orei 12, primarul va participa la inaugurarea unei alte realizări în stilul său caracteristic, de Stan și Marius. Adică, în mare, o cârpeală, dar una scumpă și terminată chinuit, cu mari întârzieri.

Mai mult, pe contul său de Facebook, primarul ține să se adreseze cetățenilor vizavi de acest eveniment cu o mânie proletară abia disimulată în tonul echipei de imagine care îi corectează inclusiv diacriticele. Mai exact, Marius Stan se oțărăște la cei care cred că un viaduct se repară așa, cu una, cu două, și amintește că doar licitațiile pot dura peste un an, iar cei care se așteaptă la reparații capitale să se gândească la 20 de milioane de euro, adică sume la care să ne ajute Europa, nu să le extragem din amărâtul de buget local.

Dincolo de faptul că îi socoate pe proprii concetățeni la fel de lipsiți de memorie ca și el (așa cum am mai subliniat), edilul-șef accentuează pe un subiect care s-ar putea dovedi destul de delicat. Asta în contextul în care fostul fotbalist a fost ales ca o schimbare a politicilor falimentare pentru oraș, de până la el, nu pe post de jambieră care să acopere țambalul plin de nefăcute lăsat de cei de dinaintea sa…

Viaduct5

Foto: Viața liberă

Memorie scurtă și selectivă

„Celor care cred că lucrările de reabilitare la Viaduct se puteau face în 2 ani, le spun așa: în primul rând e nevoie de circa 20 de milioane de euro pentru aceaste lucrări, bani pe care nu îi avem și pe care încercăm să îi atragem din fonduri europene. În al doilea rând, din experiența pe care o avem cu procedurile legale de atribuire a lucrărilor (licitații) durează cam un an și jumătate sau doi până se finalizează. Spre exemplu, la strada Traian, doar procedurile de atribuire a lucrărilor au durat 1 an și 4 luni. Pentru că așa e legea și pentru sunt constestații peste contestații care țin în loc proiectele. ” – Marius Stan, primar și vaccinat

Ei bine, încă o dată, Marius Stan dovedește că își crede concetățenii lipsiți de memorie. Cel puțin. Și nu cred că această apreciere îl va ajuta când va candida pentru un nou mandat.

Să ne amintim așadar că, pe 14 februarie 2014, chiar în cotidianul Viața liberă susținea prin gura purtătoarei de vorbe Emanuela Turcu că, la doar o lună și jumătate de la lansarea pe SEAP (20 decembrie 2013), licitația a și fost adjudecată în favoarea firmelor Servland și Arcada (consorțiu), urmând ca lucrările să dureze trei luni. Deci în niciun caz nu era vorba de o licitație întinsă pe 16 luni, ca la strada Traian, unde cel mai bine știe vicele Florin Popa de ce a durat atribuirea atât de mult…

Și dac-ar fi fost să fie ca la parc-area (sic!) din Miro 19, unde s-a dat un termen de patru luni și s-au făcut… nouă, tot ar fi trebuit ca lucrările să fie finalizate măcar până în decembrie 2014…

Pe de altă parte, în loc de tonul oțărât din formulări de genul „pentru cei care nu cunosc istoria închiderii Viaductului” (după cum se vede, nici primarul n-o mai știe) sau scuze penibile gen „așa e legea și pentru sunt constestații peste contestații care țin în loc proiectele” (mai puțina când se „sparg” lucrările și se dau pe bucăți prin încredințare directă, de exemplu), poate că ar fi fost mai bine să li se ofere cetățenilor, potențiali (re)alegători niște explicații.

Ca de exemplu: de când și cum a ieșit din teritoriul orașului terenul pe care se află combinatul și în ce scop? Cumva taxele din extravilan sunt de câteva ori (cam cinci) mai mici decât în intravilan? Oricine are o hartă veche sau memorie vizuală, își poate aminti că, înainte de 2003, Galațiul apărea ca format din două alveole, una orașul, una combinatul. Că așa l-au făcut predecesorii, cei din generația lui Marius Stan, asta e.

În 2003 martie parcă, vuia radioul național despre cum și-a plătit anticipat Ispat SIDEX-ul impozitele pe teren pe tot anul. Ca să aflăm apoi cum a hotărât Consiliul Local să-i scoată din intravilan, impozitele devenind astfel, evident, mult mai mici. Dar serviciile „orășenești” au rămas: iluminat public, curățenie până-n poartă, asfaltare pe banii orașului, după cum se vede, ba chiar și poliție – Secția 4 și Jandarmeria care trebuie să acopere și zona platformei industriale, pe lângă cartierele Aviației și IC Frimu, imense, cu blocuri doar de 4 etaje și spațiu cât cuprinde între ele…

Interesul național și cadourile pentru Mittal

Se poate ca noi să greșim și să fi fost la mijloc vreun interes local la mijloc sau poate chiar național de s-a mai ușurat povara fiscală pe combinat. OK. Dar atunci de ce nu sunt tratați la fel și investitorii mai mici, creatori și ei, proporțional, de locuri de muncă? Precum sunt cei peste care „s-a întins” orașul pe măsură ce au avansat cu investițiile către Movileni, de-a lungul șoselei către Șendreni. Inechitatea pare a fi cu atât mai mare cu cât respectivele afaceri, mici și medii în general, de-a lungul anilor, au sporit constant numărul de locuri de muncă. În timp ce la ArcelorMittal fost Mittal Steel fost Ispat SIDEX s-au diminuat vertiginos…

Fie și așa, indiferent de motive, dacă acum granița orașului se trage la celălalt capăt al viaductului, cum atestă chiar plăcuța cu Galați, înseamnă că, practic, calea rutieră a acestuia se proptește într-un… „gard”, nu? Fiindcă drumul pe lângă combinat, spre Smârdan, ar trebui să fie și întreținut ca să fie practicabil, deci nu-l putem lua în considerare ca fiind de vreo utilitate publică reală.

GalatiFinalFoto: Google Street View

Și atunci, pentru ce să finanțăm noi, din bugetul local, adică taxele cetățenilor, reabilitarea unui drum care duce într-o margine de oraș? În loc să finanțăm, par example, cot la cot cu vecinii noștri, un drum expres și implict o scădere drastică a accidentelor soldate cu decese sau dizabilitați ori traumatizați pe viață, între Galați și Brăila!

De ce să reabilităm drumul către un investitor care a scăzut numărul locurilor de muncă, ale cărui salarii sunt printre cele mai mici din industrie – nu mai vorbim de periculoasa industrie metalurgică – companie pe pierdere de atâția ani de zile într-un domeniu în care până și asiaticii cei mai slab calitativi se umplu de bani? Un exemplu: mașina națională se vinde la export? Oho! Este tabla de pe ea făcută la Galați? De ce?

Dacă era un interes național, pe care nu-l vedem noi, localnicii ăștia cârcotași, de ce nu s-a culcat Marius Stan pe preșurile de la ușile ministerelor până obținea bani de la bugetul de stat pentru reabilitarea viaductului? De ce să plătim doar noi, gălățenii? Așa, ca fapt divers, știți câți brăileni, dar și câți francezi sunt angajați în AMG, dacă tot e s-o dăm în calcule din astea, meschine?

Și, să nu uităm că, „datorită” onor guvernului Ponta, acestei multinaționale oricum îi mai plătim din banii noștri și niște multe certificate verzi… De care n-am auzit ca guvernul să-i scutească măcar pe gălățeni sau pe ăia din Slatina sau din Tulcea (ALRO), fie și ca să nu subvenționeze bieții oameni acești coloși privați de două ori…

Praf în ochi și alte noxe, inclusiv pe mâna Primăriei

Nu în ultimul rând, cetățenii, în loc să fie luați la rost pentru reproșurile pe subiectul viaductului, poate ar trebui să primească niște explicații legate de lipsa unei monitorizări transparente a noxelor din Galați, atâtea câte mai sunt. Mai știți ceva de tabela electrpnică de la Casa Sindicatelor?

Un amănunt important este ultima decizie a instanței, care scutește ArcelorMittal de o mare parte din taxa de mediu. Aceasta a luat în considerare și o expertiză din care cităm: „Investiţiile de mediu efectuate de Consiliul Local Galaţi în 2014 sunt mai mici de 5,77 ori faţă de anul 2013, conform datelor oficiale din rapoartele lunare asupra calităţii factorilor de mediu. Rezultă că nu se impun anumite cheltuieli care ar justifica majorarea taxelor legale”.

Iată deci cum, pe mâna edililor magistral conduși de Măria Sa Stan, acest oraș sărăcit a mai pierdut niște milioane de euro de la bugețel. Un fel de înfrângere prin neprezentare sau mai precis prin slabă reprezentare, în buna tradiție a multor procese pierdute de Primărie. Și, dacă ne mai amintim și tăcerea de la momentul când Bucureștiul a prelungit pe încă 10 ani scadența pentru asanarea haldei de zgură, peste capul comisarilor de mediu gălățeni, peste cel al autorităților locale, cred că avem un tablou complet. O fi cel al unui… blat, domnule fotbalist?

Nu cumva toate cele de mai sus, cumulate, sunt un altfel de ajutor de stat, unul mascat și „spart”, precum lucrările licitabile, în bucăți mai mici, „încredințabile” direct de la nivelul politrucilor locali ca să nu se mai „murdărească” guvernanții chiar cu toate?… Poate că asta ar aștepta oamenii să le explicați, mai curând decât să-i luați la rost pe Facebook.

Bineînțeles, nu mai zicem și de argumentele vizavi de cheltuirea a peste jumătate de/un (?) milion de euro pe niște cârpeli, după cum se vede și în poze…

Galerie foto: Iulian Grosu, Antidotul

, , , , , , , , , , ,

About Anghelos

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos

No comments yet.

Leave a Reply