VIDEO DE CASCADORII PLÂNSULUI – Suntem PENTRU pasarele!

5 August 2014

General, Pamflet

Ne-am hotărât! Chiar dacă vă va lua prin surprindere, noi vom susține demersul edilului-șef. Suntem de acord să se construiască pasarele, oricât de multe și cu mai multe benzi.

Într-devăr, dreptatea e de partesa sa. Oricât am vrea noi să le considerăm o soluție improvizată și aventurieră, pasarelele sunt singura soluție viabilă moentan.

P1070502

Mobilitatea și flexibilitatea – cheile succesului

Mai mult, considerăm că un adevărat succes vor avea pasarelele gândite de întâiul edil de liga întâi pe care l-a avut Galațiul în măsura în care vor dovedi mobilitate și flexibilitate.

Dacă pasarelele se vor putea muta din loc în loc, demonta și remonta acolo unde este mai mare nevoie de ele, vor deveni vedetele Galațiului. Ba chiar le vor întrece pe suratele lor de la malul mării, după care s-a inspirat veteranul între golgheterii gălățeni.

P1070503

Pasarele nepietonale

Un amănunt cred că ne-a scăpat, nu la binele pietonilor ne gândim noi. La câte autostrăzi printre blocuri și prin curtea școlilor instaurează Marius Stan dar și la câte străzi se-nchid din motive absolut puerile și greu de verificat, cum ar fi reparațiile, noi la binele mașinilor și șoferilor lor ne gândim.

Practic, dorim amplasarea unor pasarele peste gropi, șanțuri, surpări, râpi, prăpăstii și alte capcane răsărite prin (ne)grija Primăriei Galați. Unde mai răsare o Gropzillă sau chiar și o Falezogaură, hop și primăria cu pasarela. Dacă tot nu putem să o reparăm, măcar să o traversăm.

P1070504

Priviți în filmul de mai jos cum o groapă artificială, adică săpată de mâna asfaltangiului (că om nu-i putem spune), poate pune în pericol coloane întregi de șoferi și mașinile lor impozitate tot mai ridicat. Deci în deplină concordanță cu pasarelele. Sus, tot mai sus!…

PS: Domnule primar, vedeți că ați ajuns inclusiv de râsul ziariștilor în devenire, care abia învață să „editeze câteva fraze”. V-a luat la mișto un cățelandru al democrației că nu sunteți în stare să întrețineți nici a mia parte din cât va fi tunelul pe sub Dunăre, darămite să-l mai și construiți. Eu zic că e bine cu pasarelele, veți fi mereu la înălțime, numai bun de luat în… balon!

, , , , , , ,

About Anghelos (Mihai Angheluță)

Mihai Angheluță a debutat în cotidianul gălățean „Viața liberă”, în ultimul an de liceu, intervievand vedete din jazzul autohton la unul dintre primele festivaluri de gen. În anii facultăţii, a colaborat la două posturi de radio locale, ca redactor muzical, realizator de emisiuni și, ocazional, reporter. După licenţierea în filologie, nu a rezistat mai mult de doi ani ca profesor sau traducător. S-a reîntors la presă, fiind angajat redactor plin al „Vieţii libere” între 1999 și 2001. Specializat în investigaţii şi justiție, a evadat adesea în subiecte economice, reportaje, radiografii sociale, recenzii culturale ori spațiul virtual al internetului. Din presa scrisă a trecut la televiziune, fiind aproape un an reporter și realizator de emisiuni la Express TV Galaţi-Brăila. Cum presa a intrat într-un declin după 2000, a mai făcut o ultimă încercare, la un săptămânal sindical, timp de câteva luni. În fina, s-a văzut nevoit să facă o schimbare de domeniu. Cum jurnalismul e singura ocupație pe care a practicat-o cu entuziasm, iar răspândirea internetului a adus noi oportunităţi, s-a reapucat de scris în 2008, colaborator al unei publicații online, enzine-ul antidotul.ro. În 2011, a revenit la cotidianul în care a debutat. Și a constatat că jurnalismul angajat, cu atitudine, încă nu face rating major, cel puţin în provincie. Prin urmare, a inițiat ANTItudinea, o abordare critică a problemelor civice, găzduită de blogul colectiv madeingalati.ro. Pe acesta îl construieşte ca un viitor portal, o piață publică virtuală - spațiu de manifestare pentru o comunitate care-şi (re)descoperă spiritul combativ.

View all posts by Anghelos (Mihai Angheluță)

No comments yet.

Leave a Reply