Deşi nu ne-am ocupat cu o evidenţă constantă a tarifelor facturate de Electrocentrale, Apaterm sau Calorgal, ori a cuantumului subvenţiilor, am apelat la multitudinea de articole sau documente pe tema încălzirii, răspândite cât îi netu’. Din ele, reiese o stare de fapte îngrijorătoare atunci când administratorii locali sunt scăpaţi din mână cu mâinile adânc băgate în banii publici: aceştia se evaporă tot mai rapid.
La Galaţi, după cum puteţi vedea în tabelul de mai jos, preţul gigacaloriei la poarta Electrocentrale a urcat concomitent cu eliminarea eliminarea preţului controlat la gaze. Abrupt, până în 2011. Din acel moment, deşi preţul de producţie a rămas cam în jurul aceleiaşi valori, de aproximativ 190-200 de lei per gigacalorie. Pe de altă parte, tot de atunci, distribuitorul de căldură şi apă caldă a tot încercat să-şi crească ponderea în preţul final deşi este absolut clar că banii se pierd pe circuitul dintre el şi furnizorul de agent termic brut, iar pierderile din reţea îi aparţin în cea mai mare parte.
Mai mult, în 2015-2016, cu largul concurs al premierului cercetat penal, cel care a dat liber la credite cu buletinele de vot ale pomanagiilor electorali, Apatermul vopsit Calorgal va încasa cel mai mare procent din preţul total al gigacaloriei. Astfel, firma deţinută de Consiliul Local şi „manageriată” de directori numiţi politic (deocamdată PNL este cel mai vizibil în schemă) va continua să „spargă” bani publici cu nemiluita, la fel cum a făcut şi prin vechea firmă, falimentata Apaterm.
An | Preţ de producţie la Electrocentrale | Preţ cu adaos Apaterm / Calorgal | Preţ facturat populaţiei | Subvenţie
(CL + buget central) |
Adaos pentru operare şi distribuţie |
2002 | 67,23 | ||||
2005 | »166 | 79,22 | »75 (55,62+19,60) | ||
2006 | 116,78 | 196,21 | »68% | ||
2007 | »120 | ||||
2008 | 132,33 | »125 | |||
2009 | »137 | 237,45 | »125 | »100 | »73% |
2010 | 158,31 | 240,31 | 140 | 100,31 | »52% |
2011 | »190 | 321,49 | 167 | »132 | »68% |
2012 | »190 | 321,49 | 214,44 | »132 | »68% |
2013 | 193,44 | 326,57 | 247,30 | 78,84 | 69% |
2014 | 194,26 | 347 | »200 | 127,42 | 79% |
2015 | »200 | 420,92 | 180 | 240 | »110% |
Bani publici pentru profitul firmei Consiliului Local
În principiu, treaba stă cam aşa. De-a lungul anilor, în baza bugetului tot mai plin din vremea lui Tăriceanu, ponderea adăugată de către Apaterm preţului gigacaloriei, în contul serviciului de operare prin punctele termice şi distribuţie, a tot crescut după cum vedeţi în ultima coloană. Vorba aia, subvenţia venea de la centru, cheltuielile se făceau pe plan local, trai nineacă. Mai ţineţi minte achiziţiile la preţuri umflate pentru care niciun Cubasa nu catadicsea să dea socteală, nu?…
Spre sfârşitul lui 2009 şi apoi în 2010, când criza lovea de sărea din schemă guvernul PSD-PDL şi cădeau 25% din salariile bugetarilor, baierile pungii bugetului s-au strâns şi subvenţia s-a micşorat la strictul ncesar. Între ce aprobase guvernul pentru 2009 şi ce a dat pentru 2010 nu era nicio diferenţă. Doar că, pe fondul scumpirii gazului, Electrocentrale a ridicat preţul gigacaloriei cu peste 20 de lei şi i-a scurtat operatorului local marja de joacă pe banii cetăţenilor. Cu aproape două milioane. De euro!
De aici, Apaterm a tot încercat să revină la cei peste 65 apoi peste 70% adăugaţi la preţ, dar, cum managementul nu era punctul său forte indiferent de câţi bani se încasau, firma s-a tot dus frumuşel în faliment.
Nu şi managerii săi. Aceştia s-au regrupat în noul Apa…, pardon!, Calorgal şi şi-au văzut mai departe de scumpiri. Fiindcă, aşa cum se poate observa, ceea ce se cheltuie pe subvenţie reprezintă, de fapt, costurile induse de operator, peste cele de producţie. Care operator însă, lucrează cu punctele termice ale municipalităţii, reţelele acesteia, investiţiile idem, clădirea aşişderea. Deci vine de acasă doar cu nişte muncitori -tot mai puţini – şi o liotă uriaşă de şefi şi sinecurişti. Iar încasările, evident, nu aduc profit municipalităţii chipurile deţinătoare a Apaterm/Calorgal. Ci, prin diverse jonglerii, se transformă în faliment, în ciuda bunăstării evidente a multora din cei care le manevrează…
Ponta a dat liber la credit cu buletinul de vot
Şi ca să fie siguri că prin Calorgal vor circula banii mai abitir ca prin Apaterm, astă vară, ajutaţi de „patronii” lor din Cnsiliul Local şi ochii larg închişi ai ANRSC, au ridicat artificial preţul total al gigacaloriei de la 347 la 420. Şi ar fi trebuit, bineînţeles, să ridice şi preţul facturat populaţiei, de la 200 la cel puţin 240÷250 de lei/GCal. Mai ales că în 2013 fusese 247 .
Dar, vorba aia, vine anul electoral 2016 şi au mizat că Ponta va da banii pentru pomană de la buget. Doar că, cercetat penal şi cu sabia demisiei lui Oprea deasupra capului, Ponta nu a riscat până la capăt, să le dea pomană din bugetul central. Şi a găsit soluţia descoperirii de credit. Vă ţine băieţi? Împrumutaţi-vă atunci, că alegerile de primari şi consilieri sunt înaintea celor parlamentare!
Iar Marius Stan şi inteligenţii din CL-ul gălăţean au pus botul imediat! Au contractat aproape cinci milioane de euro, ca în vremurile subvenţiei fără număr de la guvern. Ba încă au mai redus şi din preţul facturat populaţiei, aproape dublând subvenţia faţă de anul trecut şi triplând-o faţă de 2013, când, credem noi, că se ajunsese la un echilibru între ceea ce trebuia să plătească locatarul faţă de costurile reale ale gigacaloriei. Noul Galaţi înregistrează astfel un nou record naţional: cine-mparte cădura parte-şi face – distribuţia dublează gigacaloria!
13 noiembrie 2015 at 6:53
DE unde ai scos tabelul asta…?FALSssss….
14 noiembrie 2015 at 8:52
Este alcatuit de mine iar datele au fost culese din diverse surse de informare: articole, rapoarte, HCL-uri etc. Daca e ceva gresit, specifica clar, indica-mi sursa si corectez.