HALUCINANT – La o vârstă respectabilă, primarul crede că nici gălăţenii nu mai au memorie!

Primele lucrări – cele de canalizare – pentru refacerea zonei dintre şcolile 29, 17, liceul cu profil economic şi biserica Sf. Ana au început înainte de finalul anului şcolar 2013-2014. Elevii şi-au serbat premierea cu pantofii colbuiţi şi dresurile albe întinate. Cam ca la ţară, aşa…

La începutul anului şcolar ce tocmai se termină, primarul a ţinut să se dea în spectacol. La festivităţile de la şcoala 29, a promis (că doar nu-l durea gura) terminarea lucrărilor în maxim patru luni. Cum scria şi pe panou dealtfel – două luni proiectarea şi patru luni execuţia. De la momentul angajamentului de maximă dăruire al fotbalistului fără cravată roşie au trecut fix nouă luni iar astăzi, miercuri, 17 iunie 2015, s-a mai născut un motiv de mândrie pentru ego-ul primarului Stan.

Laude la gazeta de perete cu feţe-feţe

Pe contul lui de Facebook, primarul Galaţiului anunţă triumfător:

„Dragi gălățeni, proiectul de modernizare a zonei din Micro 19, unde au fost demolate 144 de garaje, este aproape de final. Mai sunt câteva mici detalii de pus la punct și putem spune că am finalizat o investiție importantă pentru dezvoltarea Galațiului.  (…) Am demolat 144 de garaje (…) și am pus în loc peste 200 de locuri de parcare, un loc de joacă modern și la cele mai înalte standarde de siguranță pentru copii și un loc de socializare civilizat pentru oamenii care locuiesc în zonă.”

Despre cât a costat toată distracţia şi, mai ales, cum arată ea în detaliu, nu în pozele puternic procesate, vom vorbi altădată. I-am lansat primarului, chiar pe contul public de FB, provocarea de a ne facilita accesul la dosarul licitaţiei, conform Legii 544/2001. Şi, dacă va avea curajul să nu ne pună piedici în a studia documentele, vă vom putea spune cum au costat 50 de ari de asfalt, două tobogane şi trei balansoare peste un milion de euro. Dublu cât Parcul Viva, licitat pe vremea „cinstitului” Nicolae…

Problema curentă este cu totul alta. O cetăţeancă, Adina Ştefănescu, plătitoare de taxe şi impozite bănuiesc, vaccinată, votantă etc., îndrăzneşte o remarcă. Îi atrage atenţia primarului că trebuia să pună şi „o poză când este plin de copii. 3 leagăne pentru bebeluşi şi 3 pentru copii mari este insuficient, domnule primar, la câţi copii sunt în acest cartier. Spaţiu era, nu înţeleg de ce nu l-aţi folosit. Gazon se poate pune oriunde, dar parcuri nu. IDEEA A FOST FOARTE BUNĂ, dar finalul nu este strălucit…”

Atât i-a trebuit! Ţâfnos, dindărătul tastaturii, îi răspunde contul de Facebook al persoanei publice Marius Stan:

„ Stimată doamnă, în locul garajelor, trebuia construită doar parcare. Așa era normal. Faptul că există și loc de joacă și relaxare a fost dorința mea. De aceea, cred că ar trebui să vă bucurați de ceea ce s-a făcut acolo. Nu a avut Galațiul niciodată așa ceva!”

Bă, ej nebun!?

Băiete! O pilulă de memorie la tovarăşu’ primar!

Nu-i vorbă că mulţi cetăţeni or fi cârcotaşi. Şi ei plătesc taxe totuşi… Deşi, la câteva cvartale de locuitori îngrămădiţi în cutii de chibrituri câte patru familii pe palier, parcă e cam îngrămădeală la locul de joacă, nu?…

Dar astea sunt amănunte. În parcul Rizer găsiţi cel puţin la fel de multe instalaţii e joacă, ba poate mai multe. Aşa cum le-a făcut adormitul acela de Dumitru Nicolae…

Ideea e alta! Cum să vii tu, ditamai primarul şi să te iei, de un potenţial votant la urma urmei, cu tonul ăsta? Cum să insinuezi că, dacă nu erai tu, nici locul de joacă nu era? Parcă acei consilieri fără de care nu-ţi poţi vota nici câtă hârtie igienică se cumpără la budele din Primărie nici n-ar exista?

Şi ştiţi care-i baiul cu adevărat? Că, de fapt, primarul a fost un nevolnic. El n-a reuşit să modifice proiectule uitat prin sertare de pe vremea lui Nicolae aşa cum ar fi vrut. O spunea chiar el, cu guriţa lui (!),  în Viaţa liberă. A reuşit doar să pună parcul peste locul de joacă (sau invers). Nicidecum să facă ceea ce îşi propusese iniţial şi mai şi afişase, ca un naiv lăudăros credem noi, pe panourile cu numele lui scris cât roata carului.

Vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să comparaţi ceea ce este ACUM acolo şi ce vedeţi AICI, pe panoul de şantier imortlizat de noi în fotografia de mai jos, pentru posteritate.

Aşa pot avea şi cetăţenii o dovadă clară pe care, dacă „bunicul” a uitat-o, i-am reamintit-o noi, inclusiv pe Facebook, să-l râdă toată lumea cum va face feţe-feţe. Mai ales „feţele tăcerii”…* Fiindcă asemenea mistificări pe faţă ale realităţii şi istoriei ca în vremea mandatului lui Stan parcă doar în alte vremuri a mai cunoscut Galaţiul…

* Feţele tăcerii de Augustin Buzura – roman apărut în 1974. „Punea integral sub semnul îndoielii sensul şi alcătuirea so­cietăţii comuniste româneşti şi a fost receptat ca atare” – Mircea Iorgulescu. Deşi a fost poate cea mai subversivă operă literară din vremea comuniştilor, cartea a ajuns destul de citită, fiind multiplicată clandestin şi lecturată învelită în foaie albastră, precum manualele şcolare, pentru a nu atrage atenţia turnătorilor, securiştilor etc. Oricum, mai ales pentru acest roman, Augustin Buzura a ajuns să fie citat în multe note informative şi dosare de securitate alături de scriitorii care „se opun într-un fel sau altul li­niei politice promovate de partid în sectoarele de creaţie, refuză sistematic să scrie despre evenimentele politice din ţară şi să combată propaganda ostilă a posturilor de radio şi presei străine.” Ion Simuţ, Augustin Buzura – monografie, Editura „Aula”, 2001